Compania rusă Lukoil a anunţat achiziţia a 59 de staţii de distribuţie din Belgia şi Olanda, fără a dezvălui detaliile financiare ale tranzacţiei.
Lukoil, al doilea producător de ţiţei din Rusia, a achiziţionat staţiile în urma unui acord cu Dutch Verolma Groep, potrivit Reuters. Din cele 59 de benzinării, de 46 sunt amplasate în Olanda. “Intrarea pe piaţa din Olanda se potriveşte cu strategia de expansiune a lanţului de benzinării a Lukoil”, a declarat directorul operaţional de la Lukoil Belgium, Bulat Subaev. Tranzacţia ar urma să se finalizeze până la finele lunii iunie, după obţinerea autorizaţiilor necesare din partea autorităţilor de reglementare din Oanda şi Belgia.
Lukoil avea, înainte de această tranzacţie, 168 de staţii de distribuţie a carburanţilor n Belgia. În Olanda, deţine 45% din rafinăria Zeeland.