Lovitură pentru maşina electrică: Prima reţea de staţii de încărcare rapidă din România vinde curentul cu abonament şi mai scump decât benzina sau motorina

Încărcarea unui vehicul electric în România se poate face, începând din 19 martie, pe baza unui abonament fix, la care se adaugă tariful de încărcare în funcţie de puterea pe care care maşina o poate accesa la staţie şi timpul cât este conectată pentru alimentare, reiese din datele Renovatio e-charge, prima reţea bazată pe soluţii de încărcare rapidă dedicate tuturor utilizatorilor de vehicule electrice din România, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, posesorii de maşini electrice vor avea la dispoziţie un sistem de tarifare al serviciului de încărcare, împărţit pe trei categorii.

Astfel, abonamentul de bază se numeşte Start, are tarif zero, dar separat costuri de încărcare la staţie cuprinse între 7,4 bani/minut – pentru vehicule care se alimentează cu o putere de până la 4kW, şi 1,6 lei/minut – pentru cele cu o putere mai mare de 22 kW.

De asemenea, pentru abonamentul Entry se va plăti un tarif de 99 de lei pe lună, cu o durată contractuală minimă de 12 luni, şi se adresează celor care folosesc, în mod regulat, reţeaua e-charge apelând atât la soluţii de încărcare normală, cât şi rapidă. Suplimentar faţă de abonamentul lunar, posesorii de maşini electrice vor trebui să achite încărcarea efectivă ce variază între 3,9 bani/minut şi 88,8 bani/minut.

Pe de altă parte, abonamentului Fast costă 220 lei/lună, pe o durată contractuală de minimum un an, fiind destinat celor care folosesc intens reţeaua Renovatio e-charge şi pentru care timpii reduşi oferiţi de soluţiile de încărcare rapidă sunt foarte importanţi. În acest caz, tarifele de încărcare sunt cele mai reduse şi sunt cuprinse între 1,8 bani/minut şi 40,1 bani/minut, în funcţie de puterea de încărcare a vehiculului.

Toate tarifele valabile pentru abonamentele lunare nu includ taxa de 249 de lei (cu TVA), în vederea activării cardului Renovatio e-charge, iar fiecare card va fi atribuit unui singur vehicul electric şi este netransmisibil.

Reprezentanţii reţelei e-charge menţionează că pentru toate tipurile de abonament este necesară încheierea unui contract. În cazul abonamentului Start, plata cu cardul bancar va putea fi realizată începând cu a doua jumătate a anului 2018.

Potrivit unor calcule făcute de publicaţia auto 0-100.ro, dincolo de ineditul abonamentului, încărcarea maşinii electrice devine la fel de scumpă ca alimentarea maşinii cu motor termic cu benzină sau motorină.

“Cu alte cuvinte, pentru mașinile care se pot încărca cu maximul de curent pe care îl poate livra stația, costul unei încărcări va fi cuprins între 18 Lei și 70 Lei, în funcție de tipul de abonament. Costul cel mai bun presupune însă și un abonament în valoare fixă de 220 Lei/lună, încheiat pe minimum 12 luni, sumă ce echivalează un plin de benzină sau motorină la o mașină de clasă B sau C.

Pe scurt, parcurgerea unei distanțe de 200 km (în medie) cu un Volkswagen e-Golf sau BMW i3 va costa 70 Lei, fără alte obligații contractuale, abonamente sau taxe.

Cu aceeași sumă pot fi cumpărați 12-13 litri de benzină sau motorină – cantitate suficientă pentru a parcurge 200 km în regim mixt sau extraurban cu orice mașină care folosește combustibil fosil și are performanțe dinamice comparabile”, scrie publicaţia amintită.

Renovatio e-charge este prima reţea bazată pe soluţii de încărcare rapida dedicate tuturor utilizatorilor de vehicule electrice din România. Reţeaua va avea cel puţin 50 de puncte de încărcare Fast Charge, asigurând în acest fel mobilitate electrică în marile oraşe şi de-a lungul coridoarelor pan-europene ce traversează România.

Conform statisticii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), la nivelul anului 2017, în România, au fost comercializate 2.811 de autoturisme ecologice noi (electrice + hibride), în creştere cu 136,7% faţă de anul anterior, iar ponderea acestora în totalul vânzărilor a atins 2,2%. În marja de creştere raportată, 514 au fost autoturisme electrice 100% (creştere de 207,8% faţă de 2016), iar 2.297 unităţi hibride (+126,1%).

Totodată, în prima lună din acest an, numărul autoturismelor ‘verzi’ (hibride, respectiv electrice 100%) noi vândute în România a ajuns la 193 de unităţi, în creştere cu 70,8% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul anterior. Din acest total, 79 sunt autoturisme electrice 100% (creştere de 6,5 ori faţă de ianuarie 2017), iar 114 unităţi sunt hibride (+12,9%). În prima lună a acestui an, ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor la nivel naţional a fost de 2,7%.

Datele APIA indică faptul că, la 30 ianuarie 2018, în Europa, în topul ţărilor în care ponderea autoturismelor electrice 100% în total vânzări este semnificativă, conducea detaşat Norvegia, cu 39,3%. La distanţă mare se situa Regatul Unit al Marii Britanii, cu 1,9% pondere, Franţa (1,7%), Germania (1,6%), Spania (1,1%) şi Italia (0,2%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *