Livrările de petrol ale Kazahstanului, unul dintre cei mai mari producători de țiței din zona caspică și printre cei mai importanți din lume, au crescut cu aproape 8% în primele nouă luni ale anului, dacă se iau în calcul volumele trabsportate prin condute și pe mare. Volumele transportate pe apă au consemnat însă o creștere de două ori mai mare, ca procent.
Volumele totale de petrol transportate pe cale maritimă ay crescut cu 16,1%, ajungând la milioane de tone, arată compania petrolieră națională a Kazahstantului, KazMunayGas (KMG), care deține și grupul Rompetrol (KMG International), în raportul său aferent primelor nouă luni ale acestui an.
Plusul este datorat, în principal “unei creșteri a volumelor de transport în Marea Mediterană, pe fondul activării oleoductului Baku-Tbilisi-Ceyhan ca rută alternativă pentru exportul de petrol kazah, precum și a unei creșteri a volumelor de petrol transportate prin Marea Neagră dinspre conducta CPC din terminalu maritim din portul Novorossiysk (Federația Rusă) spre portul Midia (România)”, arată raportul companiei.
“În cadrul dezvoltării rutei transcaspice, au fost achiziționate noile tancuri petroliere „Taraz” și „Liwa”, cu un o capacitate de 8.000 de tone deadweight fiecare, care vor fi utilizate în transportul petrolului kazah peste Marea Caspică. Noile petroliere aparțin societății mixte Caspian Integrated Maritime Solutions Ltd. Un joint-venture ai cărei acționari sunt Compania națională de transport maritim Kazmortransflot (filială 100% a KMG) și 100% International Maritime Investments Ltd (filială 100% a Abu Dhabi Ports Group, din Emiratele Arabe Unite)”, mai arată comunicatul.
Kazahstanul, cel mai mare producător de țiței din Caspica (84 milioane de tone, în anul 2022), folosește mai ales ruta CPC (Caspian Consortium Pipeline), o conductă de circa 1.500 km care leagă câmpurile din Kazahstan de terminalul CPC din portul rusesc Novorosiisk din estul Mării Negre, de aici petrolul fiind transpotat cu vaporul, inclusiv spre portul Midia, de unda ajunge la rafinăria Petromidia, deșâținută de KMG. Consorțiul CPC are ca acționari pe lângă KMG și monopolul rusesc al conductelor Transneft, și alte companii care își transportă pe aici petrolul extras din zăcămintele din Kazahstan, unde au participații.
În primele nouă luni, au fost transportate prin CPC 48 de milioane de tone de petrol – de către toate companiile, deci conducta caspiscă rămâne principala rută de transport pentru țițeiul kazah. Însă, pe fondul războiului din Ucraina, al complicațiilor apărute (au fost oprite temporar de mai multe ori în ultimul an încărcările de vase în terminalele plutiotoare din Novorosiisk, ba din motive de mediu invocate de autoritățile ruse, ba din cauza prezentei unor mine), statul caspic încearcă în ultimul an o diversificare a rutelor de export, chiar dacă acest lucru nu este nici ușor și nici ieftin.
Încă de la finalul anuului trecut, când urma să intre în vigoare embargoul UE asupra livrărilor de țiței rusesc (prin CPC se transportă și țiței rusesc, dar de nouă ori mai puțin decât cel de origine Kazahstan, președintele Kazahstanului a cerut creșterea livrărilor de țiței kazah prin porturile caspice Aktau și Kuryk (practic ocolind Rusia, spre sud-vestul Mării Caspice, vezi harta atașată), la un nivel ce ar trebui să ajungă în viitor la 20 de milioane de tone pe an.
Astfel, livrările de țiței prin Caspica ar permite ca unele dintre volumele transportate, să ajungă mai ales în estul Mediteranei (folosind apoi conducta Baku-Tbilisi Ceyhan) dar și în estul Mării Negre, din Georgia (KMG este unic acționar al operatorului terminalului petrolier din portul Batumi).