Listarea Hidroelectrica se amână. Timp de doi ani nu se pot vinde participații la firmele de stat, lege votată azi

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, potrivit Agerpres.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, determinate de efectele negative generate în plan economic de epidemia COVID-19. Au votat „pentru” 199 de deputaţi, 89 au votat „împotrivă”, iar trei s-au abţinut. Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat că liberalii vor ataca legea la Curtea Constituţională.

De la data intrării în vigoare a legii se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută, conform actului normativ.

„Se suspendă pentru o perioadă de doi ani orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile la care statul are calitatea de acţionar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile nu se aplică operaţiunilor post-privatizare şi operaţiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participaţiilor deţinute de stat s-a realizat”, mai spune proiectul.

Proiectul a fost adoptat de Senat iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Dacă va fi în final promulgată, legea va opri practic procedura de listare la bursă a Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, care începuse acest demers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *