Lista cu toți beneficiarii programului ”Casa Verde Fotovoltaice 2023” a fost publicată de AFM

Lista cu cei 49.311 de beneficiari ai programului ”Casa Verde Fotovoltaice 2023” – persoane fizice a fost aprobată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

„Aşa cum am promis săptămâna trecută, astăzi, a fost aprobată de către Administraţia Fondului pentru Mediu o listă cu 49.331 de beneficiari ai Programului Casa Verde Fotovoltaice – persoane fizice care depuseseră dosarele în sesiunea 2023. În acest moment, instalatorii pot demara procedurile de instalare a panourilor fotovoltaice pentru toate persoanele fizice care au fost declarate eligibile. Avem un buget record de 2 miliarde de lei şi ne dorim pentru 2024 condiţii mai flexibile de participare care să îl facă mai accesibil şi să permită mai multor persoane să se alăture iniţiativei de producţie de energie verde”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.

Totodată, în cadrul programului „Staţii de reîncărcare cu putere normală” a fost publicată o nouă listă care conţine 76 de dosare acceptate în valoare de 75.031.547,49 lei, iar în Programul de realizare a pistelor pentru biciclete au fost acceptate 59 de dosare, în cuantum de 353.773.767,09 lei.

Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, la secţiunile aferente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *