
Lipsa personalului calificat în domeniul energiei este o problemă care necesită soluţii rapide, în caz contrar urmând să devină o vulnerabilitate în dezvoltarea sectorului energetic şi în procesul de tranziţie energetică prin care trecem, a declarat, luni, directorul general al Electrica, Alexandru Chiriţă, la un eveniment de specialitate, citat de Agerpres.
„O să ridic o problemă de care cred că nu vorbim suficient: o criză tăcută în sectorul energetic, respectiv lipsa personalului calificat, care necesită soluţii rapide, soluţii complexe, pe care, dacă nu le identificăm şi punem în practică în cel mai scurt timp, aceasta va deveni o vulnerabilitate în dezvoltarea sectorului energetic şi în tranziţia energetică prin care trecem”, a transmis Chiriţă.
În opinia acestuia, este nevoie de o reformă educaţională şi de o colaborare academică, precum şi de o revizuire a curriculei universitare şi preuniversitare.
„O să trec direct la soluţii, n-am să dezvolt foarte mult partea de problematică, pentru că este binecunoscută. Noi credem că avem nevoie de o reformă educaţională şi colaborare academică, avem nevoie de o revizuire a curriculei universitare şi preuniversitare. Trebuie să introducem în aceste programe module dedicate tranziţiei energetice, iar acest lucru poate fi realizat prin cadrul unui parteneriat public-privat în educaţie. Noi, ca şi companii, trebuie să ne implicăm activ în viaţa academică, trebuie să identificăm soluţii de finanţare, atât din fonduri proprii, cât şi din fonduri europene sau susţinute guvernamental. Putem, de asemenea, să ne oferim sprijinul prin diverse programe de internship, pe care le şi derulăm în momentul de faţă, dar acestea trebuie totuşi escalate”, a spus şeful Electrica.
Chiriţă este de părere că specialiştii din companii ar putea să se implice în procesul de predare pentru a transmite know-how tinerilor.
„Specialiştii din companiile de energie sunt convins că pot să se implice în procesul de predare, pot să susţină cursuri şi pot să transfere din know-how-ul pe care îl au noilor generaţii, astfel încât să putem să atragem din ce în ce mai mult personal în acest sector. Noi privim cu optimism acest aspect. Vedem o modificare şi o adaptare permanentă a sectorului la mediul academic şi credem că până în 2030 aceste lucruri pot fi rezolvate cât timp toţi contribuim şi depunem tot efortul în rezolvarea lor”, a concluzionat Alexandru Chiriţă.
Directorul general al companiei Electrica, Alexandru Chiriţă, a participat, luni, la conferinţa „Incertitudini şi oportunităţi pentru investiţiile în energie – prezent şi viitor”, organizată de Focus Energetic la Palatul Parlamentului.