![](https://e-nergia.ro/wp-content/uploads/2021/12/depozit-gaze-depogaz.jpeg)
Depogaz, operatorul majorității covârșitoare a capacităților subterane de înmagazinare a gazelor din România, a anunțat diminuarea capacității zilnice de extracție a gazelor.
Capacitatea de extracție este diminuată cu 20-40% până la finalul acestei luni, iar procentul va fi redus la 14% în prima parte a lunii martie, potrivit informării Depogaz către piață, publicată pe site-ul propriu. Depogaz a emis notificarea la data de 5 februarie, urmând ca limitarea să intre în vigoare începînd cu data de 7 februarie. Între 7 și 23 februarie cantitățile extrase scad cu 20%, urmând ca volumele extrase să fie limitată cu 40% între 23 și 28 februarie.
Depogaz arăta că, la acea dată, cele mai mari depozite de gaze, de unde se extrag trei sferturi din toate cantitățile scoase la nivel național, Bilciurești și Urziceni, sunt pline în proporție de doar 26, respectiv 20%. Compania arată că s-au extras gaze peste programul convenit anterior în luna noimbrie a anului trecut, iar mare parte din solicitările de extragere a gazelor, în acea lună, au fost onorate prin scoaterea gaazelor din aceste două depozite
Iată un extras din notificarea Depogaz:
Sistemul românesc este pe import net de câteva zile. Astăzi, de exemplu, din Bulgaria intră, pe la punctul Kardam-Negru Vodă, 12 milioane de metri cubi și ies, către Moldova și Transnistria, 7,5 milioane de metri cubi. Așadar 4,5 milioane de metri cubi de gaze sunt folosite pentru acoperirea consumului curent, alături de cele 24 de milioane de metri cubi din producția curentî internă și de cele 19,8 milioane de metri cubi din depozitele de înmagazinare. La începutul sezonului rece, când depozitele erau pline peste 100%, s-a spus că llimita tehnică zilnică de extragere se apropie de nivelul de 30 de milioane de metri cubi.
Potrivt datelor Gas Infrastructure Europe, în data de 5 februarie, gradul de umplere a depozitelor în România este de 43,3%