Legea energiei regenerabile ar putea fi aplicată din iunie

Noua Lege 220 privind energia regenerabilă ar putea fi aplicată începând cu luna iunie a acestui an, imediat ce România va primi un răspuns din partea Comisiei Europene pe această teamă.

“Probabil că cel târziu în luna iunie putem aplica noua Lege 220 privind certificatele verzi. Aşteptăm răspunsul din partea Comisiei Europene, cel târziu la sfârşitul lunii mai”, a spus Zoltan Nagy Bege, director în cadrul Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), citat de agenţia naţională de presă Agerpres.
La rândul său, Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor, a menţionat că speră „să existe o poziţie clară legată de Legea 220 privind certificatele verzi în perioada următoare”.

La finele lunii noiembrie 2010, şeful ANRE declara că reglementările secundare necesare aplicării Legii 220 privind energia din surse regenerabile ar urma să fie aprobate ‘în două-trei săptămâni’, însă actul normativ va putea fi aplicat după ce va primi avizul Comisiei Europene.

Recent, Consiliul Investitorilor Străini, organizaţie care reprezintă cele mai mari companii străine din România, atrăgea atenţia asupra faptului că domeniul energiei regenerabile are potenţialul de a atrage cel puţin cinci miliarde de euro în următorii ani ân România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *