Kazahii de la KazMunayGas aduc din ce în ce mai mult ţiţei în Marea Neagră. Rompetrol, actor-cheie

Producția de țiței a Kazahstanului va crește susținut și, odată cu ea, și capacitatea conductei care îl aduce la Marea Neagră. Tot mai mult țiței va ajunge astfel în zona noastră, în care compania națională petrolieră a Kazahstanului deține una dintre cele mai moderne rafinării din zonă, Petromidia.

Guvernul statului Kazakhstan intenționează să crească producția de țiței a țării de la 90 de milioane de  tone, cât este previzionat în 2020, la 100 de milioane de tone tone în 2024, potrivit ultimelor declarații ale oficialilor kazahi.

„Producția de țiței va crește de la 90 de milioane tone în 2020 la 100 de milioane de tone în 2024. Producția va fi crescută pe fondul extinderii câmpurilor petrolifere de la Tengiz, Karachaganak și Kashagan și comisionarea câmpurilor petrolifere maritime”, a spus ministrul Economiei Naționale, Ruslan Dalenov, care a prezentat planul de dezvoltare socio-economică a țării pentru 2020 – 2024.

Anul trecut, statul caspic a produs 90,3 milioane de tone de petrol, iar pentru acest an este previzionată o ușoară scădere, la 89 de milioane de tone.

Compania națională de petrol și gaze a Kazahstanului, KazMunayGas (KMG), cea care exploatează, în parteneriate cu companiile occidentale, vastele resurse de petrol al Kazahstanului, este și proprietarul Grupului Rompetrol, care va beneficia și el de această creștere a producției de petrol. Mai jos vom explica de ce.

Întâi, câteva cifre pentru o comparație. Kazahstanul este al doilea producător de petrol din spațiul ex-sovietic, după Rusia, iar cele 100 de milioane de tone care vor fi extrase în 2024 înseamnă cam de 25 de ori producția anuală a României. Cum volumul este imens, doar o mică parte din el este rafinat în Kazahstan, restul fiind vândut pe piață, cea mai mare parte a lui în zona Mării Negre.

Ţiţeiul kazah este transportat până în estul Mării Negre prin conducta CPC (Caspian Consortium Pipeline), lungă de 1.500 km, ce face legatura între zăcămintele din vestul Kazahstanului – Marea Caspica (Tengiz, Kashagan), şi portul rusesc de la Marea Neagra Novorossiysk.

În 2018, peste 61 de milioane de tone de țiței au fost transportate prin această conductă, cu 11% mai mult (5 milioane de tone) față de anul precedent. Iar, din cele 61 de milioane de tone, mai mut de 54 de milioane au provenit din Kazahstan și mai puțin de 7 milioane din Rusia.

Iar, cum Kazahstanul va produce tot mai mult petrol, va fi crescută și capacitatea conductei, pentru a-l putea transporta. „În prezent, acționarii Consorțiului s-au gândit și au fost în general de acord să implementeze un Program de Modernizare extinsă a sistemului de conducte CPC”, a spus Nikolay Gorban, Director General al CPC JSC, luna trecută.

Acesta afirmă că, potrivit previziunilor, volumul de livrări de țiței din Kazakhstan pentru CPC va depăși capacitatea curentă a sistemului  de conducte, începând cu 2022. Ca atare, capacitatea de transport trebuie crescută, iar, în acest sens, acționarii CPC au aprobat un program de investiții de 600 de milioane de dolari, care se va finaliza în anul 2023. Odată terminate, aceste investiții vor permite transportul a 72,5 milioane de tone de țiței pe an, din Kazahstan către Marea Neagră.

În total, din 2001 până la jumătatea acestui an, peste 613 milioane de tone de țiței au fost livrate pe piețele mondiale prin  sistemul de conducte de țiței Tengiz – Novorossiysk (CPC). Iar marea majoritate a lui-peste 533 de milioane de tone, a fost țiței kazah.

Cel mai important activ al companiei nationale de petrol si gaze din Kazakhstan în regiunea Mării Negre este Grupul Rompetrol (KazMunayGas International-KMGI), ce deţine şi operează cea mai mare rafinărie din România (aproape 6 milioane de tone, acum) – Petromidia Navodari, dar şi un terminal de descărcare a ţiţeiului cu o capacitate anuală de 24 milioane tone.

Capacitatea de rafinare a Petromidia a tot crescut în ultimii ani și ne putem aștepta, în contextul în care kazahii aduc din ce în ce mai mult țiței la Marea Neagră, să crească în continuare. Anul trecut, rafinăria din Năvodari a bifat 11 recorduri operaţionale, cu niveluri istorice atinse la materiile prime procesate (5,92 milioane de tone), produse petroliere obţinute (5,78 milioane tone), producţia de benzine (1,36 milioane tone) şi motorine (2,75 milioane tone), combustibil pentru avioane (317.000 tone). Mai mult, rafinăria noastră a fost modernizată pentru a putea funcționa cu țiței greu dar din care produce carburanți euro 5, pentru piețele europene, deci kazahii ar putea avea o valoare adăugată mai mare, decât să vândă petrolul brut, prin rafinarea unor cantități cât mai mari la Petromidia.

De altfel, în 2018, vânzările totale de carburanţi ale rafinăriei au fost de 4,44 milioane tone, în creştere cu 5% faţă de volumul comercializat în 2017, iar jumătate dintre aceştia au fost livrați la export.

Pe de altă parte, chiar dacă majoritatea țițeiului suplimentar extras din Kazahstan va fi vândut pe piață, mare parte din tranzacții vor implica tot Grupul Rompetrol. Asta pentru că firma de trading a companiei mamă kazahe, KMG Trading, cea prin care se derulează mare parte din vânzările de țiței kazah pentru piețele occidentale, face parte din grupul Rompetrol-KMGI.

Anul trecut, importurile de petrol ale României au fost, de 59,4 milioane de barili, adică 71% din necesarul de consum al celor trei rafinării care mai există, Petromidia, Petrobrazi şi Petrotel, conform datelor statistice ale Comisiei Europene.

Valoarea totală a importurilor de ţiţei a fost, în 2018, de 4,1 miliarde de dolari (CIF). Preţul mediu la care România a importat ţiţei a fost, anul trecut, de 70,3 dolari.

Cel mai ieftin petrol a fost adus din Kazahstan, 68 de dolari, țara de origine a acționarului majoritar al gruplui Rompetrol fiind a doua sursă de import de petrol a României, după Rusia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *