JT Oil a cumpărat nava cu care care Gazprom făcea bunkeraj în portul Constanța

Societatea J.T. Grup Oil S.A. a finalizat achiziționarea  navei ”JT Danube Terminal” pentru care a plătit aproximativ 3 milioane de euro, potrivit unui anunț trimis Bursei de Valori București.

Investiția a presupus atât achiziția cât și modernizarea celei mai mari nave utilizată anterior pentru operațiuni de bunkeraj (alimentarea cu combustibili a navelor) în Portul Constanța de către compania Gazpromneft Marine Bunker Balkan și Balkan Marine Bunker Assets SRL, ambele controlate de compania rusă Gazprom Neft, care e divizia petrolieră a gigantului Gazprom.

Gazprom Neft a fost recent sancționată de Statele Unite și de Marea Britanie.

Potrivit site-ului Profit.ro, J.T. Group a cumpărat la licitație cu peste 2,527 de milioane de lei nava-barjă Delta Oil, pe care a redenumit-o JT Danube Terminal. Gazpromneft Marine Bunker Balkan și Balkan Marine Bunker Assets au intrat în faliment în urma sancțiunilor impuse firmelor rusești de către Uniunea Europeană.

Nava era utilizată anterior pentru operațiuni de bunkeraj în portul Constanța

Achiziționarea și transformarea acestei barje într-un terminal plutitor este parte a planului de investiții privind extinderea capacității operaționale a JT Oil. Terminalul plutitor va fi integrat în operațiunile J.T. GRUP OIL S.A. mărind capacitatea logistică cu încă 4.000 de tone și va contribui la eficientizarea serviciilor de transport și distribuție a produselor petroliere pentru zona de vest a țării.

Mai mult, achiziția terminalului plutitor reprezintă un activ strategic care va consolida independența energetică a României și extinderea infrastructurii de transport și stocare a produselor petroliere din regiune, mai arată compania.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *