Johann Pleininger, unul dintre membrii-cheie ai directoratului OMV, cu funcție și la Petrom, demisionează

Johann Pleininger, membru al Directoratului OMV responsabil cu segmentul de explorare și producție, va părăsi funcția și, în consecință o va părăsi și pe cea de membru în Consiliul de Supraveghere al Petrom.

Johann Pleininger va demisiona din funcția sa în Comitetul executiv prin acord comun cu firma, începând cu 31 decembrie 2022, iar Consiliul de Supraveghere al OMV a decis să-l numească, interimar, cu Richard Florey, care, pe lângă poziția de director financiar o va prelua și pe cea de membru al Comitetului executiv responsabil cu segmentul de energie, potrivit unui comunicat de presă al OMV.

Johann Pleininger, care lucrează de 45 de ani în OMV, este și unul dintre membrii Consiliului de Supraveghere de la Petrom și a avut de-a lungul anilor mai multe legături cu firma din România.

În perioada 2007-2013 a fost membru al Directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de Explorare și Producție. Ulterior, a fost Vicepreședinte Senior responsabil cu activitatea de Upstream din România, Austria, precum și de dezvoltarea regiunii Mării Negre.

Compania austriacă OMV, acționarul majoritar al Petrom, trece printr-un proces de reorganizare, parte a noi strategii a  companiei axată mai mult pe chimie și petrochimie și mai puțin pe sectorul de producție de hidrocarburi.

 

1 Comment

  1. Ma întreb oare de ce acum? Dupa ce au demolat TOATĂ petrochimia din ARPECHIM si PETROBRAZI (zeci de instalatii, unele dintre ele putand – la momentul respectiv – sa fie repuse in functiune cu un minim efort… financiar), vor sa schimbe strategia? In anii cand Johann Pleininger era in funcție doar s-a renunțat la infrastructura ( utilaje /echipamente statice si dinamice, conducte, etc.) care ar fi fost necesara acum daca s-au decis sa faca investitii in petrochimie. Chiar daca tehnologiile de fabricație vor fi altele, echipamentele de bază cred ca sunt aceleași. De ce s-au dezafectat atunci? Răspundeți singuri la intrebare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *