Itochu va face studiul de fezabilitate pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi de centrale de cogenerarare în spitalele din Bucureşti

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea şi președintele diviziei de proiecte energetice al Itochu Corporation, Masahiro Imai,  au semnat cu “Memorandumul de Înțelegere pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate cu privire la oportunitatea și posibilitatea folosirii Energiei Verzi în spitalele din București”, studiu ce va fi finanțat de Guvernul Japoniei, informează Primăria într-un comunicat.

” Semnarea acestui Memorandum reprezintă o continuitate a relației dintre autoritatea locală română și compania japoneză și consider că acest proiect marchează o nouă etapă în managementul sistemului medical din București, dar și un prim pas pentru transformarea Bucureștiului într-un Smart City. Toate spitalele din Capitală, nu doar cele administrate de primărie, utilizează, în acest moment, instalații și echipamente învechite pentru producerea energiei termice, a apei curente, dar și a energiei electrice, de aceea ne dorim, ca, în cel mai scurt timp, să putem implementa acest proiect, prin care obținem nu doar randamente energetice mai bune, cu cheltuieli mai mici, dar contribuim și la reducerea poluării. Bucureștiul devine, astfel, un model de bune practici pentru toate orașele din România”, a declarat Firea, în comunicat.

Programul „Energie Verde pentru Spitalele Municipiului București” presupune realizarea și implementarea unui sistem integrat Smart Energy și realizarea de investiții pentru ca unitățile medicale, aflate în administrarea Municipiului București, prin ASSMB, să devină autonome și eficiente din punct de vedere energetic, spune Primăria.

Concret, se prevede introducerea cogenerării în centralele termice, instalarea de sisteme cu panouri solare pentru prepararea apei calde menajere și încălzirii, utilizarea centralelor termice de încălzire pe biomasă, precum și a panourilor fotovoltaice. Compania Municipală Energetică București S.A., parte a Holdingului Municipal, va asigura punerea în practică a proiectului prin reabilitarea rețelelor termice, retehnologizarea și modernizarea instalațiilor și echipamentelor de producere a energiei termice din spitale, conform Studiului de Fezabilitate ce va fi realizat de Itochu Corporation și finanțat de Guvernul Japoniei.

Potrivit Memorandumului semnat astăzi, compania Itochu va finaliza studiul de fezabilitate până la sfârșitul lunii martie 2019. După recepția studiului de fezabilitate, Primăria Capitalei va identifica soluțiile de finanțare și va demara de îndată procedurile pentru implementarea proiectului, conform soluțiilor tehnice rezultate din acest studiu.

Proiectul “Energie Verde in spitale” este cel de-al doilea proiect pe care Primăria Capitalei îl derulează în parteneriat cu Itochu Corporation. Anul trecut s-a semnat realizarea studiului de fezabilitate pentru introducerea în Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică București (SACET) a unor tehnologii de vârf la nivel mondial de producere eficientă a energiei termice, necesare încălzirii și alimentării cu apă caldă menajeră a populației Capitalei.
Compania Itochu a finalizat și predat primăriei studiul de fezabilitate, care presupune, printre altele, construirea a două centrale electrotermice în cogenerare, de înaltă eficiență, în zonele Titan și Aviației, dar și modernizarea CET-urilor operate în prezent de Elcen.

Investment Insurance, domnul Masafumi Nakada, cu care a discutat despre implicarea guvernului japonez în proiectele discutate de delegația română împreună cu oficialii japonezi la Tokyo, acesta dând asigurări că Guvernul Japoniei susține proiectele primăriei pentru că acestea sunt sustenabile.

Itochu Corporation, înființată în anul 1858, este unul dintre cele mai mari grupuri comercial-industriale ale Japoniei, cu o cifră anuală de afaceri de peste 45 miliarde de dolari, având peste 90.000 de angajați și desfășurând operațiuni în mai mult de 120 de țări din toate zonele lumii.

Firma este activă în România încă din anii ’70 și s-a implicat activ în proiecte de modernizări industriale sub finanțare japoneză, dar mai ales în reabilitarea termocentralelor București Sud, Brăila, Mintia, Iași și Suceava, dar și la realizarea noului grup energetic de 150 MW al termocentralei Paroșeni. Au mai executat și modernizarea – extinderea Stației Electrice 400/220 kV de la Brazi Vest , contribuind și la extinderea rețelei de fibra optică operată de Transelectrica

 

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *