Grupul Interagro, controlat de Ioan Niculae redeschide a doua unitate chimică și devine cel mai mare consumator de gaze al țării. Grupul va mai deschide în acest an alte două unități chimice. Toate unitățile funcționează cu gaze din import.
“Grupul de firme Interagro are plăcerea să își anunțe partenerii, colaboratorii și pe toți cei interesați că fabrica de îngrășăminte agricole Donau Chem Turnu Măgurele și-a reluat activitatea. După o perioadă de peste 5 ani în care producția a fost suspendată(data opririi: 11 martie 2015), întreprinderea a repornit gradual instalațiile astfel încât, în 23 iunie, Donau Chem ajunge, din nou, la o producție zilnică de circa 1.500 de tone de uree și 850 de tone de azotat de amoniu, pentru care consumă 1,6 milioane de mc de gaze. Menționăm că toată această cantitate reprezintă importuri”, arată compania într-un comunicat.
În prezent, unitatea din Turnu Măgurele are un număr de aproximativ 500 de angajați, a fost angajat personal în vederea repornirii și se vor mai face angajări, estimările noastre fiind că vom ajunge la 1.000 de salariați, până la finalul T3 2020. Livrările de produse specifice se vor face atât la intern, cât și la export.
Pe lângă Donau Chem, grupul InterAgro are deja în funcțiune fabrica de îngrășăminte Chemgas Slobozia, cu o capacitate zilnică de 1.500 de tone de uree, 1.100 de tone de amoniac și 900 de tone de azotat de amoniu. Aici, consumul zilnic de gaze este de circa 1,4 milioane de mc. Toate cantitățile provin, de asemenea, din import.
Cu 3 milioane mc gaze procesate zilnic, grupul InterAgro devine, din acest moment, cel mai mare consumator de gaze individual din România și un important angajator care plătește, doar contribuții sociale pentru salariați, echivalentul a peste 1 milion de dolari lunar.
Programul de redeschidere a fabricilor de îngrășăminte operate în România va continua în ritm accelerat, până la sfârșitul acestei toamne urmând a începe activitatea la Azochim(fosta Ga Pro Co) Săvinești și ROM Fertilizers (fosta Amurco) Bacău, unități la care recrutările de personal deja au început.
„Vom ajunge ca, la finalul T3 2020, în cele 4 fabrici pe care InterAgro le va avea deschise, să producem circa 5.300 de tone de uree zilnic și 4.700 de tone de amoniac, asigurând aproape integral necesarul pentru aceste produse al României”, a declarant Ioan Niculae, președinte InterAgro Group.
Interagro este unul din cei mai mari actori agroindustriali integraţi ai României, operând şase fabrici de îngrăşăminte şi peste 47.000 de ha de teren agricol. Deţine şi operează, de asemenea, fabrici de procesare produse agricole şi investeşte constant în turism şi sport.
Foarte bine! Firma cu actionariat romanesc! Asa trebuie! Bravo!