Transgaz, societatea naţională care administrează sistemul de transport al gazelor din România, a raportat pentru 2018 cheltuieli cu investiţiile mai mari cu 372% faţă de anul precedent.
Cheltuielile totale cu investiţiile făcute anul trecut se apropie de jumătate de miliard de lei, arată Transgaz. Principalele două direcţii au fost extinderea sistemului naţional de transport şi construcţia gazoductului care să lege Chişinăul de reţeaua românească.
“Cheltuielile totale pentru investiții preliminate pentru anul 2018 în valoare de 451.930 mii lei cuprind în principal, sumele destinate lucrărilor pentru dezvoltarea și modernizarea SNT (368.883 mii lei), pentru majorarea capitalului social al Eurotransgaz S.R.L (45.368 mii lei), plata garanțiilor pentru scoatere temporară din circuitul agricol a terenurilor precum și cheltuiala cu dobânda capitalizată aferentă Proiectelor cuprinse în Planul de dezvoltare”, se arată în raportul Transgaz referitor la rezultatele financiare ale anului 2018.
La jumătate faţă de plan
“Față de valoarea totală a programului de modernizare şi dezvoltare investiţii (PMDI) de 687.112 mii lei, valoarea totală a realizărilor preliminate în anul 2018 este de 368.883 mii lei, ceea ce reprezintă un grad de îndeplinire a programului de 53,69%”, arată Transgaz.
“Realizările preliminate pentru anul 2018 aferente proiectelor majore cuprinse în Planul de dezvoltare pe 10 ani sunt în valoare de 279.239 mii lei ceea ce reprezintă 75,70% din totalul realizărilor preliminate ale PMDI pentru anul 2018”, mai spune compania.
Transgaz derulează în prezent mai multe proiecte de anvergură, la care au început lucrările: gazoductul BRUA, extinderea sistemului naţional e transport în zona Moldovei, gazoductul spre Chişinău, conductele de la ţărmul Mării Negre care să aducă gazele care vor fi extrase în sistemul naţional.
Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale a înregistrat în 2018 un profit net de 498,95 milioane lei, cu 14,3% mai mic faţă de cel din anul precedent.