Investițiile din 2011 ale complexurilor energetice din Oltenia: 1,5 miliarde lei

Investiţiile planificate ale celor trei complexuri energetice din Oltenia-Turceni, Rovinari şi Craiova -care acoperă împreună circa o treime din producţia de electricitate a României, se ridică la 1,56 miliarde lei, cu peste 11% mai mari decât cele din 2010, majoritatea fiind investiţii de mediu, scrie money.ro, care citează agenţia Newsin.

 

Complexul Energetic Turceni şi-a bugetat pentru acest an investiţii de 991,318 milioane lei, în timp ce Complexul Energetic Craiova şi-a propus investiţii de 295,715 milioane lei, iar Complexul Energetic Rovinari, de 276,9 milioane lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2011 al celor trei companii.

Comparativ, cele trei complexuri energetice din Oltenia îşi planificaseră anul trecut investiţii de 1,4 miliarde lei.

„Cea mai mare parte din investiţiile Complexului Energetic Turceni, 99%, sunt investiţii de mediu. Acestea vor fi direcţionate în instalaţia de şlam dens, electrofiltrul la blocul 3, supraînălţarea depozitului de zgură de la Valea Ceplea, instalaţia de desulfurare şi în modernizarea blocului energetic nr. 6. Cert este că nu vom face achiziţii de autoturisme”, a declarat Agenţiei NewsIn directorul general al companiei, Octavian Graure.

În ceea ce priveşte investiţiile Complexului Energetic Craiova pentru 2011, şi acestea sunt tot investiţii de mediu: în două instalaţii de desulfurare, la sucursalele Işalniţa şi Craiova II, precum şi în modernizarea blocului de 315 MW de la Işalniţa, după cum a declarat pentru NewsIn directorul general Constantin Bălăşoiu.

Cel de-al treilea complex energetic, Rovinari, îşi va direcţiona investiţiile tot în sectorul de mediu: desulfurare, eliminarea deşeurilor şi modernizarea blocului energetic nr. 6, a declarat pentru NewsIn directorul de investiţii al societăţii, Vasile Tudorescu.

Citeşte mai mult pe Money.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *