Investiţiile Chinei în regenerabile ar putea reduce utilizarea globală a combustibililor fosili până în 2030 – Ember

Lumea ar putea fi pregătită pentru scăderea utilizării combustibililor fosili în aproximativ cinci ani, datorită rapidei adoptări de către China a regenerabilelor şi a sporirii dependenţei sale de electricitate, conform unui raport al grupului de experţi în energie Ember, publicat marţi, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Cercetătorii au identificat modul în care consumul de combustibili fosili ar putea fi forţat să scadă pe termen lung, prin intermediul ritmului şi amplorii tranziţiei verzi din China, şi a rolului său dominant în exporturile de energie curată către alte ţări.

În 2023, un sfert din ţările emergente au depăşit SUA în privinţa electrificării economiilor lor, sprijinite de disponibilitatea tehnologiei chineze pentru energia verde, conform Ember.

Un record intern a fost stabilit în primul semestru din 2025, când generarea de energie solară şi eoliană a Chinei a depăşit creşterea cererii de electricitate, reducând consumul de combustibili fosili cu 2%. Aceste evoluţii vin în urma unor investiţii masive în energie curată, care au totalizat anul trecut 625 miliarde de dolari, sau aproape o treime din totalul pe plan global.

„Creşterea Chinei pe segmentul regenerabilelor şi electrificarea economiei schimbă rapid alegerile în domeniul energiei pentru restul lumii, şi se creează condiţiile pentru o scădere a consumului de combustibili fosili. Este posibil ca până în 2030 cererea globală de combustibili fosili să fie într-un declin structurale”, apreciază experţii de la Ember.

Reducerea consumului de combustibili fosili este necesară pentru scăderea emisiilor de carbon şi evitarea celor mai grave consecinţe de pe urma încălzirii Planetei. Dar drumul către „zero net” este complicat de diverşi factori, de la indiferenţa şi chiar ostilitatea la adresa tranziţiei energetice în ţări cum ar fi SUA, la temerile privind costul implementării, în alte state.

Timp de un deceniu, China a fost responsabilă pentru cea mai mare parte a creşterii globale a utilizării combustibililor fosili.

Producerea de echipamente pentru energia solară în SUA costă de şase ori mai mult decât în China, conform datelor Bloomberg. Încălzirea rapidă a climei în Europa ajută producătorii chinezi de aparate de aer condiţionat să ajungă la o nouă piaţă în creştere, compensând pierderea livrărilor în SUA, în urma disputelor comerciale.

Creşterea exporturilor Chinei în august a fost cea mai slabă din ultimele şase luni, pe fondul declinului livrărilor către SUA, deşi creşterea vânzărilor către alte pieţe ajută Beijing să ajungă anul acesta la un excedent comercial record, de peste 1.200 miliarde de dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *