De o lună şi jumătate a demarat programul guvernamental prin care se montează, gratuit, instalaţii fotovoltaice în locuinţele izolate din România care nu au nici acum electricitate. 411 primari de comune din România au, în total, 7.100 de astfel de locuinţe eligibile, cărora le pot pune curent electric în casă, gratuit, pe banii Guvernului. Niciunul nu a făcut însă vreo cerere în acest sens. Iar mărturia unui om de afaceri este mai mult decât elocventă.
credit foto: Iulian Angheluță, Ovidiu Nicolae, Andrei Becheru și Marius Grozea – Totul despre mame
În România există încă peste 20.000 de locuinţe care nu au energie electrică. O parte dintre ele ar putea avea acces la electricitate, dacă ce s-a spus că se va face printr-un program guvernamental se va şi face, şi anume montarea de instalaţii fotovoltaice subvenţionate 100% pentru gospodăriile izolate.
Administraţia Fondului pentru Mediu are un program anunţat cu mare pompă anul trecut chiar de Ministrul Mediulu. ”Pentru că suntem în An Centenar şi am constatat că sunt peste 9.000 de locuinţe care nu sunt legate la curent electric, împreună cu Ministerul Energiei, printr-un parteneriat, anul acesta vom demara programul multianual de montare de celule fotovoltaice pentru toate locuinţele care nu au curent electric, bineînţeles cu sumă integrală pentru achiziţionarea celulelor fotovoltaice (…). Am constatat astăzi că la Moldoviţa există astfel de sute de unităţi locative care sunt în diverse colţuri din această comună şi nu au curent electric. Vor putea să acceseze persoanele fizice Fondul de mediu începând cu 15 octombrie. Voi ruga primarii care au astfel de situaţii să se implice direct şi să ajute cetăţenii să-şi depună documentele la Administraţia Fondului de Mediu”, a spus Gavrilescu, toamna trecută.
În primăvara acestui an, la 10 aprilie, AFM a anunţat demararea programului prin care cetăţenii cu locuinţe aflate în zone izolate care nu au acces la energie şi care sunt la cel puţin 2 km de reţea pot primi 25.000 de lei, care să acopere în totalitate costul unul sistem fotovoltaic.
Programul se adresează primăriilor, care trebuie să depună la AFM dosare pentru obţinerea finanţării necesare montării de fotovoltaice pentru locuinţele care se află în acea situaţie. Suma alocată pentru finanţarea acestui program este de 230 milioane lei, declarativ, în acest an. Finanţarea se acordă eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare şi pe măsura implementării proiectului. Finanţarea nerambursabilă, acordată de către Autoritate, este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei (inclusiv TVA), pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie.
Ce spun primarii
O mărturie a unui patron de firmă care se ocupă de comercializarea de echipamente fotovoltaice arată însă că primarii, chiar cei din localităţile care au raportat existenţa a zeci de astfel de locuinţe, nu sunt interesaţi de derularea acestui program, care este de fapt creat exact pentru ei.”Fiind la curent cu acest program, am contactat multe primării din zona Moldovei, firma mea fiind în Iaşi. Primării de localităţi cu locuinţe neelectrificate, care apar şi în lista AFM. La multe primării nu răspunde nimeni la numerele de interior la care ajungi, iar dintre puţinii primari la care am ajuns, unii ne-au respins cu aroganţă, iar alţii nu erau deloc interesaţi”ne-a spus antreprenorul ieşean, Eugen Chicet, care activează în această industrie de circa opt an, fiind asociat unic al firmei Electric Power SRL.
Omului i-a venit ideea să-l caute el pe primarii din localităţile cu zeci de locuinţe neelectrificate, pentru că nu a primit vreo cerere de la primari şi nici nu a auzit de alte firme care să fi primit. “Am înţeles după primele zece telefoane, şi am rămas dezamăgit şi revoltat. De exemplu, comuna Ciurcea, de lângă Iaşi, este alocată cu 149 de instalaţii fotovoltaice. Todireşti, are 60 de locuinţe, sunt 1,5 milioane de lei disponibili. Pe viceprimarul din Todireşti nu-l interesa subiectul, era şi irascibil, iar cel din Ciurea m-a făcut şi tâmpit şi m-a întrebat dacă vreau să-i vând eu panouri”, spune Chicet. El a spus că a dat de un singur primar dintr-o localitate care avea o singură locuinţă eligibilă, care a fost interesat şi a cerut informaţii despre acest program.
Explicaţii pentru neştiinţa sau lipsa de interes a primarilor? “De ce să se zbată ei să aducă energia electrică la o locuinţă în sat? Mai ales că nu este nimic “atrăgător” pentru ei, nu le iese nimic, proiectele finanţate sunt verificate apoi, vor fi controale. Ori au primit ordin de mai sus să nu depună cereri, pentru că nu sunt bani la buget” încearcă să explice Chicet situaţia care pare neverosimilă.
Centralizarea pe ţară: Din 411 primari care au raportat că au case fără curent, n-a trimis cerere niciunul
Am trimis la Autoritatea Fondului pentru Mediu o solicitare în care am cerut să ni se spună câţi primari au depus solicitări pentru acest program, şi câte. Răspunsul este halucinant şi arată că omul nostru nu a fost ghinionist în a alege, ci că aceasta este situaţia de fapt generală: NICIUNUL.
“Până la data prezentei, în cadrul “Programului Sisteme fotovoltaice pentru gospodării izolate” nu au fost depuse cereri de finanţare. Menţionăm că sesiunea de depunere a proiectelor este deschisă până la data de 10.07.2019” se arată în răspunsul primit de la AFM în data de 21 mai, semnat de preşedintele AFM, Cornel Brezuică.
Aşadar niciun primar nu a depus solicitare ca una dintre cele circa 7.100 de locuinţe neelectrificate care pot accesa acest program să aibă, în sfârşit, curent electric. Este cu atât mai suprinzător cu cât unii primari au sute de astfel de locuinţe neelectrificate izolate, pentru care pot primi bani de la Guvern pentru a monta instalaţii fotovoltaice iar oamenii să aibă în sfârşit electricitate în casă. De exemplu, localitatea Oraşu Nou din Sate Mare cu 240 de locuinţe, Poienile de Sub Munte, din Maramureş, cu 181 de locuinţe, Praid, din Harghita, cu 148, sau chiar oraşul Calafat, cu 22, etc. Am numărat nu mai puţin de 411 primari de comune şi oraşe din România care au locuinţe neelectrificate, pe care tot ei le-au raportat şi care pot avea în sfârşit energie electrică, gratuit, dacă aceşti primari depun o cerere de finanţare la AFM. Nu a depus niciunul, până acum.
Lista cu numărul de locuinţe, defalcat, pe fiecare unitate administrativ-teritorială şi judeţ, este disponibilă pe site-ul AFM. O puteţi vedea şi aici: