Ediția din acest an a programului “Casa Verde Fotovoltaice” presupune obligații noi pentru firmele de instalatori agreate de stat să monteze sisteme fotovoltaice subvenționte: trebuie să vină cu garanții consistente dacă vor să participe la programul statului.
Firmele de instalare de sisteme fotovoltaice vor fi obligate să vină cu garanții dacă vor să monteze instalații în cadrul ediției din acesst an a programului “Casa Vedre Fotovoltaice”, după cum se arată în ghidul de finanțare, al cărui proiect a fost publiat la sfârșitul săptămânii trecue de Ministerul Mediului. În ediția trecută a programului, acestă obligație nu exista.
Valoarea garanției depuse la AFM este direct proprorțională cu numărul de sisteme pe care instalatorul estimează că le va monta în cadrul programului. Cităm articolele relevante în această chetiune din Ghid:
9) Ulterior perfectării contractului de participare, în termen de 10 zile, instalatorul validat transmite AFM dovada constituirii garanției, conform prevederilor art. 10 lit. n). În cazul neprezentării acesteia, contractul de participare devine nul.
(10) Cuantumul garanției menționate anterior se calculează în funcție de numărul sistemelor de panouri fotovoltaice pe care le declară în cererea de validare estimate a fi instalate prin program, conform următoarelor praguri:
a) 200.000 lei, pentru 1 – 100 sisteme de panouri fotovoltaice;
b) 400.000 lei, pentru 101 – 200 sisteme de panouri fotovoltaice;
c) 600.000 lei, pentru 201 – 300 sisteme de panouri fotovoltaice;
d) 800.000 lei, pentru 301 – 400 sisteme de panouri fotovoltaice;
e) 1.000.000 lei, pentru 401 – 500 sisteme de panouri fotovoltaice(11) În situația în care estimarea sistemelor de panouri fotovoltaice depășește numărul de 501 sisteme, cuantumul garanției va fi calculată conform algoritmului de mai sus, 10% din valoarea maximă a fiecărui prag.
(12) În situații justificate, la solicitarea scrisă a instalatorului validat, contractul de participare poate fi modificat cu acordul părților, iar cuantumul garanției va fi majorat, cu aplicarea pragului corespunzător, conform alin. (10). Dovada constituirii garanției se va face în termenul prevăzut la alin. (9).
(13)Returnarea/eliberarea garanției se va face după finalizarea verificării eșantionului de 10% din numărul sistemelor de panouri fotovoltaice instalate de acesta.
Sumele pot fi mari mai ales pentru firmele de instalare de dimensiuni mai reduse și au darul de a complica suplimentar viața instalatorilor, în condițiile în care oricum instalau sistemele pe banii lor (uneori și cu avans de la client) și așteptau cu lunile banii de la AFM. În condițiile acestor garanții suplimentare solicitate, se pot ivi mai multe situații: ar putea crește prețul cu care instalatorii monează sisemele prin programul AFM (oricum e mai scump decât dacă se montează un sistem pe banii clientului), ar putea crește valoarea avansurilor solicitate, instalatorii mai mici, care nu dispun de forța financiară pentru a depune aceste garanții ar putea să devină subcontactori ai firmelor mai mari.
O veste bună este faptul că AFM va plăti firmelor de instalare banii cheltuiți pentru montarea sistemelor clienților după ce va verifica 10% din sistemele montate, ceea ce ar putea scurta timpii de rambursare.
Guvernul alocă pentru programul Casa Verde Fotovoltaice din acest an un buget de 2 miliarde lei, după ce anterior premierul Ciucă și ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunțaseră un buget de 3 miliarde lei alocat programului. ”Am asumat ca la nivelul Guvernului practic să dublăm fondurile alocate pentru aceste proiecte, dacă cifra este corectă, aproximativ 2 miliarde vor fi alocate pentru instalarea de panouri fotovoltaice și în felul acesta numărul de beneficiari poate să urce până la 80.000 de gospodării”, a spus Ciucă acum aproape trei săptămâni.
Programul “Casa Verde Fotovoltaice” presupune acordarea unei subvenții de către stat, prin AFM, în valoare de 20.000 de lei, dar nu mai mult de 90% din costul total, persoanelor fizice care își montează un sistem fotovoltaic de cel puțin 3 kWp, racordat la rețea. În ediția din acest an și bisericile vor beneficia de finanțare prin acest program.
ATENȚIE! Prevederule de mai sus nu sunt încă în vigoare, în condițiile în care Ghidul de Finanțare este la stadiu de proiect pus în dezbatere publică și ar putea fi modificat. Puteți citi proiectul de Ghid AICI: Ghid fotovoltaice 2023
Citește și:
Vouchere de 25.000 de lei pentru instalarea de sisteme fotovoltaice pentru locuințe – proiect propus prin REPowerEU. Cum se pot lua banii
Inițial ăstia de la AFM păreau proști; acum e clar că sunt bătuți în cap și cât se poate de rău intenționați iar programul e cu dedicație.
Uite așa partea de instalare devine un lux permis doar companiilor mari, ăștia mici nu mai au nici o șansă iar ăla mare dacă vrea te primește, dacă nu să te văd de unde alegi.
Decât să te încurci cu statul român mai bine pui frumos mâna și îți instaleze fix cât te duce bugetul.