India va depăşi UE până în 2030, devenind al treilea cel mai mare consumator de energie din lume – IEA

India va fi responsabilă pentru cea mai mare creştere a cererii de energie, 25%, în următoarele două decenii, deoarece va depăşi UE până în 2030, devenind al treilea cel mai mare consumator de energie din lume, se arată într-un raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA) publicat marţi, transmite Reuters, citată de Agerpres

Consumul de energie al Indiei ar urma aproape să se dubleze deoarece PIB-ul ţării va creşte la un nivel estimat la 8.600 miliarde de dolari până în 2040, conform actualului scenariu politic naţional, se arată în raportul IEA privind perspectivele energetice indiene din 2021.

Necesităţile în creştere de energie ale Indiei vor face ţara mult mai dependentă de importurile de combustibili fosili deoarece de ani de zile producţia sa internă de gaze şi ţiţei stagnează, în pofida politicilor guvernamentale de promovare a explorării zăcămintelor şi a energiei regenerabile. Cererea de petrol a Indiei ar urma să crească la 8,7 milioane de barili pe zi (bpd) în 2040, de la aproximativ cinci milioane bpd în 2019, în timp ce capacitatea de rafinare va ajunge la 6,4 milioane bpd până în 2030, şi la 7,7 milioane de barili pe zi până în 2040, de la cinci milioane bpd, susţine IEA.

Al doilea mare importator global net de ţiţei după China importă în prezent aproximativ 76% din ţiţeiul de care are nevoie. Această dependenţă de ţiţeiul importat ar urma să crească la 90% până în 2030 şi la 92% până în 2040, se arată în raport.

Creşterea cererii de energie ar putea dubla factura Indiei pentru importurile de petrol la 181 miliarde de dolari până în 2030, comparativ cu 2019, apreciază IEA.

India, al patrulea importator global de gaze naturale lichefiate (LNG), cheltuie miliarde de dolari pentru a construi infrastructura necesară pentru majorarea consumului de combustibil mai curat. Importurile de LNG ar urma să ajungă la 124 miliarde metri cubi (bcm), sau aproximativ 61% din cererea de gaze până în 2040, se arată în raportul IEA.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *