Includerea în indicele FTSE Russell, cea mai avantajoasă poziţionare în piaţa de capital a SNN – Cosmin Ghiță

Includerea Societăţii Naţionale Nuclearelectrica (SNN) în indicele FTSE Russell reprezintă cea mai avantajoasă poziţionare în piaţa de capital a SNN, un deziderat al companiei de valorificare şi atragere de noi investitori, se arată într-un comunicat al companiei remis luni AGERPRES.

„Includerea SNN în indicele FTSE Russell reprezintă, de departe, cea mai avantajoasă poziţionare în piaţa de capital a SNN, un deziderat al companiei de valorificare şi atragere de noi investitori, de fructificare a rezultatelor sale şi a evoluţiei din ultimii ani pe piaţa de capital, cunoscut fiind faptul că includerea în indicii de piaţă emergentă este elocventă pentru o valoare totală de piaţă a companiilor mult mai mare decât cea aferentă pieţei de frontieră. Includerea în indicii de piaţă emergentă ai FTSE Russell vine după un proces de evaluare de un an şi valorifică importanţa acordată de investitori SNN. Eforturile echipei SNN sunt astăzi răsplătite, iar compania îşi va continua strategia de dezvoltare. Cu siguranţă, acest moment istoric, din care facem parte direct, va oferi noi oportunităţi de creştere, noi fonduri atrase şi, în esenţă, trebuie să funcţioneze ca un puternic factor motivant şi pentru alţi emitenţi. Eforturile BVB trebuie susţinute pentru că valoarea unei pieţe de capital este dată de valoarea emitenţilor săi”, afirmă Cosmin Ghiţă, director general al SNN.

Conform comunicatului citat, ca urmare a includerii SNN în indicii de piaţă emergentă ai FTSE Russell, acţiunile companiei vor fi incluse în următorii indici ai furnizorului global: FTSE Global All-Cap, FTSE Global Total-Cap, FTSE Global Small Cap, FTSE Emerging Index şi FTSE Emerging All Cap Index.

Proiectele majore de investiţii ale SNN, Retehnologizarea Unităţii 1, extinderea capacităţii nuclearo-electrice actuale, Instalaţia de Detritiere, producerea de Cobalt 60 sunt strategic dezvoltate pentru o creştere susţinută pe termen lung a companiei.

SNN SA este sub autoritatea Ministerului Energiei, statul deţinând 82,49% din acţiuni, Fondul Proprietatea 7,47% şi alţi acţionari, 10,04%, după listarea la bursa a companiei în 2013.

Principalele domenii de activitate ale SNN SA se axează pe producerea de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear.

Piaţa de capital din România a fost inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente începând din data de 21 septembrie 2020.

Furnizorul global de indici FTSE Russell a anunţat, pe 26 septembrie 2019, că România a fost promovată de la statutul de Piaţă de Frontieră la statutul de Piaţă Emergentă Secundară, iar decizia va deveni efectivă începând cu septembrie 2020.

În luna aprilie a acestui an, FTSE Russell a confirmat că România este pe cale să fie inclusă în indicii FTSE de pieţe emergente în cadrul revizuirii din septembrie 2020. Verificarea eligibilităţii pentru includerea în indici se bazează pe datele de tranzacţionare de la 30 iunie 2020. Pentru ca o companie să îndeplinească criteriul de lichiditate, aceasta trebuie să aibă o lichiditate mediană lunară de cel puţin 0,05% pentru minim 10 din 12 luni. Măsurarea lichidităţii, conform metodologiei FTSE Russell, se realizează pentru fiecare companie ca raport dintre mediana lunară a volumelor tranzacţionate zilnic şi numărul de acţiuni free float.

Pe baza calculelor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi a valorilor curente privind numărul de acţiuni considerate free float, la sfârşitul lunii martie 2020, două companii româneşti sunt pe cale să fie incluse în indicii de Piaţă Emergentă ai FTSE Russell, respectiv Banca Transilvania (TLV) şi S.N. Nuclearelectrica (SNN).

Decizia FTSE Russell de promovare a României la statutul de Piaţă Emergentă de la cel de Piaţă de Frontieră a fost luată după ce ţara s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *