Începe noua goană după petrol și gaze: după zece ani, România a scos la licitaţie 28 de perimetre, dintre care șase în Marea Neagră

Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a publicat în Monitorul Oficial a publicat în Monitorul Oficial lista celor 28 de perimetre care sunt scoase la concesiune pentru explorarea/exploatarea resurselor de petrol și gaze.

Căutătorii de petrol şi gaze vor putea licita pentru cele 22 de perimetre onshore şi 6 offshore scoase la licitație în cadrul rundei XI, la zece ani de când statul roman a organizat precedenta licitație. Dintre cele 28 de perimetre, 22 sunt pe uscat, iar restul în Marea Neagră.

Perimetrele scoase la licitație au perimetre cuprinse între 700 și aproape 1.100 de kilometri pătrați. Puteți găsi lista lor în Monitorul Oficial nr. 609, din 24 iulie 2019, unde  a fost publicat “Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) privind „stabilirea listei perimetrelor pentru executarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare şi exploatare, oferite spre concesiune prin apel public de ofertă – Runda a XI-a/2019”

Potrivit ordinului, persoanele juridice române sau străine interesate vor depune oferte până la ora 15.00 a celei de-a 120-a zile lucrătoare, care începe din ziua lucrătoare imediat următoare datei publicării anunţului privind organizarea rundei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Negocierea acordurilor petroliere începe în termen de 15 zile de la data notificării câştigătorului ofertei, dacă nu au fost formulate contestaţii.

ANRM va transmite astăzi Ministerului Afacerilor Externe (MAE) ordinul publicat în Monitor, iar MAE va transmite actul normativ la Bruxelles, pentru a fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Runda XI este aşteptată de mai multă vreme, în condiţiile în care, de zece ani, România nu a mai scos la licitaţie perimetre pentru explorarea de petrol şi gaze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *