Incendiu la rafinăria Petrobrazi, oprită pentru revizie. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un incident s-a petrecut, luni după-amiază, în incinta rafinăriei Petrobrazi, mai multe persoane având nevoie de îngrijiri medicale, la faţa locului urmând să se deplaseze inclusiv elicopterul SMURD, relatează Agerpres.

sursă foto: Observatorul Prahovean

„În această după-amiază, în incinta unui operator economic de pe raza comunei Brazi, s-a produs un eveniment care, iniţial, nu a presupus intervenţia serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. Evenimentul a fost gestionat de personalul specializat din cadrul operatorului economic. Ulterior, am fost solicitaţi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă unor persoane implicate în eveniment”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost alocate o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD U-TIM şi două ambulanţe SAJ.

Totodată, la locul evenimentului se deplasează şi elicopterul SMURD. Din primele date, incidentul s-a soldat cu trei victime, care ar fi suferit arsuri.

Conform Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, citat de Digi 24, la locul solicitării au fost găsite trei victime. Un bărbat de 59 de ani, care are arsuri de gradul III-IV, prin flacără, pe aproximativ 72% din suprafaţa corpului şi arsuri de căi aeriene superioare, a fost preluat de elicopterul SMURD şi dus la Spitalul Floreasca. Un alt bărbat, de 55 de ani, are arsuri de gradul II-III, prin flacără, pe circa 15% din corp şi a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. De asemenea, un bărbat de 60 de ani are traumatism la un picior, însă a refuzat examinarea şi transportul la spital, a precizat sursa citată.

Menționăm că începând din data de 24 aprilie rafinăria, deținută de Petrom, este oprită pentru o revizie, care este programată să dureze o lună și jumătate.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *