Incendiu la o rafinărie mare din Rusia, posibil atac cu dronă al Ucrainei

Un incendiu a izbucnit miercuri la rafinăria Novoşakhtinsk din Rusia, situată la doar 8 kilometri de graniţa cu Ucraina, după ce drone au fost văzute zburând deasupra uzinei, arată Reuters.

Imaginile de pe rețelele de socializare au arătat o dronă zburând spre rafinărie înainte ca o minge mare de flăcări și fum negru să fie observate. Agenția rusă TASS a citat o sursă oficială locală care a spus că una dintre drone s-a prăbușit peste una dintre instalațiile din rafinărie. Potrivit acesteia, drona ar fi fost ucraineană.

Reuters nu a putut verifica în mod independent rapoartele sau videoclipurile de pe rețelele de socializare. Purtătorii de cuvânt ai rafinăriei nu au putut fi contactați pentru comentarii imediate.

Serviciul local de urgență a declarat că incendiul a fost stins, a informat agenția de știri Interfax. Nimeni nu a fost rănit.

Rafinăria de la Novoşakhtinsk  este una dintre puținele construite în Rusia în ultimele decenii. A început activitatea în 2009 și are o capacitate de 7,5 milioane de tone pe an, fiind una dintre cele mai mari din zonă.