Două proiecte de instalare de puncte de încărcare pentru mașini electrice, ale Petrom și Rompetrol, primesc finanțare de la UE

Comisia Europeană a anunţat miercuri că 26 de proiecte din 12 state membre, printre care se numără şi România, au fost selecţionate pentru a beneficia de subvenţii în valoare de 188,8 milioane de euro pentru a finanţa construcţia de puncte de încărcare electrică  şi staţii de alimentare cu hidrogen, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

„Cererile de finanţare în cadrul Facilităţii pentru combustibili alternativi continuă să crească, ceea ce ilustrează angajamentul industriei transporturilor pentru trecerea la soluţii sustenabile. Investiţia noastră de 189 de milioane de euro se va traduce prin construcţia a aproximativ 2.000 de puncte de încărcare şi a aproximativ 63 de staţii de alimentare cu hidrogen”, a declarat comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.

Printre cele 26 de proiecte care au fost selectate pentru a beneficia de granturi de la UE se numără şi două proiecte din România.

Unul, pentru care coordonator este OMV Petrom Marketing S.R.L.,  vizează amplasarea a 408 puncte de încărcare de-a lungul coridoarelor din Reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T) din România, Ungaria şi Slovacia şi care va beneficia de o finanţare de la UE în valoare de 15,18 milioane de euro;

Al, doilea pentru care coordonator este KMG ROMPETROL,  îşi propune instalarea a 24 de puncte de încărcare, distribuite în 12 locaţii amplasate de-a lungul coridoarelor din Reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T) din România, şi care va beneficia de o finanţare de la UE în valoare de 1,08 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *