Încă un aeroport din România își face parc fotovoltaic

Un parc fotovoltaic va fi realizat în vecinătatea Aeroportului Internaţional Maramureş (AIM), printr-o investiţie de 61 de milioane de lei, urmând să asigure o parte din necesarul de energie electrică, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al Aeroportului, citat de Agerpres.

„Aeroportul Internaţional Maramureş a depus cererea de finanţare pentru implementarea proiectului privind construirea unui parc fotovoltaic de 2,5 MW şi a unui sistem de stocare cu baterii. Investiţia va asigura necesarul de energie electrică al aeroportului, iar sistemul de panouri fotovoltaice va fi de tip Carport, rezultând şi 300 de locuri de parcare acoperite. Acesta va fi compus din 5.943 de panouri fotovoltaice, fiecare cu o putere de 430 W şi 25 de invertoare montate pe structura de susţinere, fiecare având o putere de 100 kW”, au precizat reprezentanţii AIM.

Valoarea totală a proiectului este în valoare de 61 de milioane de lei, iar finalizarea lucrărilor este estimată până la sfârşitul anului 2026.

„Acest proiect va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate indirect prin consumul de energie electrică din surse convenţionale şi optimizarea consumului energetic la nivelul infrastructurii aeroportuare”, a mai precizat serviciul de comunicare.

În paralel, lucrările de construcţie a noii aerogări sunt în fază avansată, urmând ca noul terminal să fie dat în folosinţă la sfârşitul anului. AIM, situat la marginea oraşului Tăuţii Măgherăuş, deserveşte aproape zilnic curse interne, externe, business, medicale şi charter.

Mai multe aeroporturi au parcuri fotovoltaice

Directorul Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră, spunea acum un an că un nou parc fotovoltaic, în valoare de trei milioane de euro, va fi construit la aerogara ieşeană, de cinci ori mai mare decât cel existent.

Parcul fotovoltaic va avea 5 MWh, pe o suprafaţă de cinci hectare, cu unităţi de stocare de 2 MW. Va fi complementar celui existent de 1 MWh, care este operaţional din toamna anului 2023. Cele două parcuri vor ajuta aeroportul să devina independent energetic, folosind energie verde“, a precizat Romeo Vatră, directorul Aeroportului Iaşi.

De asemenea, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj și-a propus în decembrie  implementarea unui parc fotovoltaic cu baterii de stocare, proiect care va face aeroportul complet independent energetic începând din 2026.

Și Aeroportul Internaţional „George Enescu” Bacău a depus în această lună cerere de finanţare pentru un proiect e energie regenerabilă. Proiectul prevede crearea unei centrale fotovoltaice de 1,25 MW, însoţită de un sistem de stocare a energiei de 2,064 MWh, pentru acoperirea integrală a consumului propriu de energie electrică al aeroportului şi infrastructurii aferente.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *