În sfârşit, carburanţii încep să se ieftinească semnificativ în România

După o lungă perioadă de creştere, preţurile carburanţilor scad accentuat în România, ca urmare a scăderii cotaţiilor la produsele petroliere.

În doar o săptămâmă, preţul mediu al benzinei standard a scăzut cu circa 12 bani pe litru în România, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciulde monitorizare al pieţei carburanţilor al Comisiei Europene. Astfel, la data de 12 noiembrie-ultimele date disponibile-un litru de benzină costa 5,49 lei, în condiţiile în care, cu doar o săptămână înainte, pe data de 5 noiembrie, preţul mediu era de 5,61 lei litrul.

Şi la motorină asistăm la o ieftinire, dar nu de aceeaşi amploare. La 12 noiembrie, preţul era de 5,92 de lei pe litru, în scădere de la 5,97 lei pe litru cu o săptămână înainte.

Cauza acestei ieftiniri puternice, care vine după o lungă perioadă de scumpiri, o reprezintă scăderea cotaţiilor la produsele petroliere cele care, alături de taxe şi de evoluţia cursului de schimb, influenţează preţul final de la pompă.
În 15 noiembrie, cotaţia Platts Med pentru benzină, de referinţă pentru zona noastră era de 580 de dolari pe tonă, în condiţiile în care, cu o lună în urmă, cotaţia era de 690 de dolari. La motorină, cotaţia era de 638 de dolari la 15 noiembrie, în condiţiile în care, acum o lună, era 700 de dolari.

Aceste cotaţii sunt înfluenţate de evoluţia preţului baruilului de petrol, preţ care a scăzut şi el, la sub 70 de dolari pe baril, de la peste 85 (evoluţia sortimentului Brent).

Preţurile la unele staţii, cele în mod tradiţional mai ieftine au coborât în ultimele zile sub acele niveluri medii calculate de Comisia Europană. Astfel, la staţia Petrom din Bucureşti de pe Şoseaua Olteniţei (cea mai ieftină benzinărie Petrom din Bucureşti) în data de 15 noiembrie preţurile coborâseră până la 5,32 lei pe litru pentru benzină şi la 5,79 lei pe litru pentru motorină.

După aceste evoluţii, România este a doua cea mai ieftină ţară din Europa, dacă socotim preţul benzinei (1,179 euro litrul), după Bulgaria. La motorină, carburantul consumat preponderent de piaţa noastră, preţul mediu de 1,27 euro, ceea ce ne duce abia pe locul şapte în clasamentul european.
În România se consumă aproximativ 5 miliarde de litri de carburanţi anual, iar principalele companii de pe această piaţă sunt, în ordine, OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *