În şapte ani, maşinile electrice vor fi la fel de multe, de performante şi de ieftine ca cele tradiţionale – studiu E&Y

Până în 2025, vehiculele electrice vor ajunge, pe toate pieţele, la paritate de preț și performanțe cu cele convenționale, cu combustie internă, în condiţiile în care costurile de generare și stocare autonomă a energiei vor fi similare cu costul de achiziție a energiei de la un furnizor, se arată într-un studiu al Ernst & Young, citat de energynomics.ro.

Cercetarea analizează rata de adopție așteptată și impactul acesteia asupra cererii și al costurilor energetice în rândul a 10 producători și distribuitori importanți de energie din Europa, Oceania și SUA. Studiul este primul care avansează momentul apariției a trei tendințe critice pentru sectorul energetic:

  • auto-generarea de energie devine accesibilă pentru toată lumea;
  • vehiculele electrice devin o opțiune mainstream de mobilitate;
  • furnizarea de energie prin rețele devine mai scumpă pentru consumatori decât cea pe care aceștia și-ar produce-o singuri

“Maturizarea tehnologiilor de producție de energie regenerabilă, scăderea abruptă a costurilor stocării energiei în baterii și opțiunile mai clare de alegere pentru consumatorul final indică de multă vreme emergența unui sistem energetic radical nou”, spune Valeriu Binig, Partener EY România. „În vreme ce tendințele și momentele diferă între piețe și geografii, studiul arată clar că numărătoarea inversă până la debutul unui nou viitor energetic se accelerează mai puternic decât se așteptau mulți.”

Rezultatele indică o diferență între parcursul către transformarea energetică în Europa și Oceania, față de cel al SUA. Apariția mai multor rețele electrice de distribuție (RED) mai economice va afecta utilitățile și preferințele consumatorilor americani cu un ritm mai lent decât pe alte piețe. Acest fapt se datorează costului scăzut de generare de energie, ca rezultat al creșterii generării de energie regenerabilă la scară de utilitate, al menținerii unui preț scăzut al gazului natural, nivelurilor mici de impozitare din energie și al

Cercetarea evidențiază doi factori care ar putea accelera atingerea punctelor cheie de transformare: schimbarea preferințelor consumatorilor în favoarea energiei regenerabile și adopția accelerată de tehnologii care permit integrarea ușoară în rețelele de distribuție de energie și reduc costurile de generare de energie solară și eoliană, precum și cele de stocare de energie în baterii.

În schimb, cel de-al treilea moment esențial de transformare – atunci când costul de furnizare a energiei depășește costul energiei auto-generate și stocate – este așteptat să devină realitate în regiunea de nord-est a SUA până în 2039, înainte de Europa și Oceania (pentru ambele fiind proiectat anul 2040). Acest moment va marca scăderea abruptă a costurilor de producție și de stocare a energiei regenerabile.

Citiţi pe energynomics.ro opinia celor de la E&Y referitoare la situaţia de pe piaţa din România

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *