În Bucureşti ar putea apărea un incinerator de deşeuri

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ar putea aproba în şedinţa din 14 februarie demararea procedurilor de identificare a unui teren pentru construirea unei instalaţii de tratare termică a deşeurilor, potrivit Agerpres.

„Se aprobă demararea procedurilor de identificare, negociere şi achiziţionare a unui teren cu destinaţia dezvoltare investiţii pentru gestiunea deşeurilor”, stipulează unul dintre proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei.

Conform proiectului, achiziţionarea terenului va fi supusă aprobării CGMB.

Analiza ofertelor şi negocierea achiziţionării terenului va fi făcută de o comisie numită prin dispoziţie a primarului general şi formată din personal de specialitate din aparatul propriu al acestuia.

În referatul de aprobare a proiectului se menţionează că în municipiul Bucureşti în prezent deşeurile municipale sunt eliminate prin depozitare la depozite de deşeuri. În Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor sunt prevăzute mai multe investiţii pe care trebuie să le realizeze municipiul Bucureşti pentru tratarea şi eliminarea deşeurilor. Una dintre investiţii este construirea unei instalaţii de tratare termică a deşeurilor cu valorificare energetică.

De asemenea, în Master Planul pentru sistemul de management integrat al deşeurilor la nivelul municipiului Bucureşti sunt propuse o serie de investiţii destinate managementului integrat al deşeurilor, printre care se numără această instalaţie.

Terenul pe care se va amplasa instalaţia trebuie să respecte condiţiile impuse de Ordinul nr. 994/2018 pentru modificarea şi completarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 119/2014, mai prevede referatul de aprobare a proiectului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *