
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că în acest an în România ar urma să fie instalați în acest an 2.500 MW, acesta urmând să fie cel mai bun an pentru România la acest capitol.
“Ieri a început sincronizarea centralei de la Midia, 80 MW, un proiect întârziat pe care am reușit să-l deblocăm, și contăm pe această capacitate. În plus, avem investiția de la Iernut (430 MW – n.red.), plus ce avem pe investiția 1 din PNRR, 1.400 MW (capacități din surse regenerabile n.red.). Adunând toți acești MW, plus zona de stocare, unde am ajuns la 140 MW, putere pe care o vom dubla în acest an, ar trebui să ajungem în acest an la 2.500 MW noi. Vom dubla performanța de anul trecut”, a spus Burduja, la un eveniment organizat de Profit.ro.
“Este bine pentru adecvanța sistemului și avem șansa să avem facuri mai mici. Românii trebuie să știe că fiecare MW instalat înseamnă facturi mai mici”, a spus Burduja.
Potrivit datelor ANRE publicate în ianuarie, bazate pe informațiile de la operatorii de rețea, 77 de noi capacități energetice regenerabile cu o capacitate totală de 950 MW au fost puse în funcțiune anul trecut. La acestea se adaugă un grup pe cărbune de la termocentrala Rovinari, a cărui retehnologizare a fost finalizată, și, la fel, un grup de 54 MW de hidrocentrala Stejaru a Hidroelectrica.