IEA a revizuit în creștere estimarea privid cererea de petrol

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) şi-a îmbunătăţit marţi estimările privind creşterea cererii de petrol, atât pentru anul acesta cât şi pentru anul următor, în pofida unei aşteptate încetinirii a activităţii în aproape toate marile economii, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

„Cererea mondială de petrol continuă să depăşească aşteptările”, a anunţat agenţia cu sediul la Paris în ultimul său raport lunar. Totuşi, „creşterea ofertei mondiale de petrol depăşeşte şi ea aşteptările graţie faptului că avansul de producţie în SUA şi Brazilia a devansat prognozele”, adaugă IEA.

Potrivit IEA, cererea mondială de petrol va creşte cu 2,4 milioane de barili pe zi în acest an, puţin mai mult decât avansul de 2,3 milioane barili pe zi prognozat luna trecută, până la o medie anuală record de 102 milioane barili pe zi. Consumul record al Chinei va fi responsabil pentru aproximativ 75% din această creştere, în timp ce consumul SUA de combustibili a determinat IEA să îşi îmbunătăţească prognozele.

Piaţa petrolieră mondială ar urma să revină într-o situaţie de surplus la începutul lui 2024, estimează IEA, conform căreia consumul ar urma să crească cu 930.000 de barili pe zi, faţă de un avans de 880.000 de barili pe zi, cât estima luna trecută. Creşterea din 2024 este inferioară celei din 2023 graţie progreselor realizate în domeniul eficienţei energetice, avansului vehiculelor electrice şi încetinirii economice. Chiar şi aşa, IEA a calculat că anul viitor consumul mondial de petrol va atinge un nou record de 102,9 milioane de barili pe zi.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *