Iberdrola investește 47 de miliarde de euro până în 2025 în tranziția energetică

Grupul energetic spaniol Iberdrola a anunţat miercuri că în perioada 2023-2025 intenţionează să investească 47 miliarde de euro în reţelele sale de electricitate, producţia de energie regenerabilă şi relaţiile cu clienţii şi se aşteaptă la o creştere a profiturilor, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Iberdrola face eforturi pentru a rămâne unul dintre liderii globali în domeniul energiei regenerabile, într-un moment în care companiile de utilităţi se confruntă cu tranziţia dificilă de la combustibilii fosili, accelerată de necesitatea reducerii dependenţei energetice de Rusia.

Într-o actualizare a strategiei, Iberdrola a informat că 57% din investiţie, sau 27 miliarde de euro, va fi în reţelele de electricitate din Marea Britanie, Brazilia, Spania şi Statele Unite. Deja compania şi-a asigurat 85% din acea investiţie, tranzacţiile urmând să se încheie în viitorul apropiat sau anul viitor.

Aproximativ 17 miliarde de euro din investiţia totală de 47 miliarde de euro vor merge către energie, aproape jumătate din sumă fiind alocată pentru parcuri eoliene offshore.

Grupul italian Enel, care controlează compania spaniolă de utilităţi Endesa, anunţase că intenţionează ca în următorii 10 ani să cheltuie 160 miliarde de euro pentru a deveni lider în domeniul energiei verzi, 70 miliarde de euro urmând să fie alocate pentru triplarea capacităţilor de energie regenerabilă la 120 GW.

În prezent, Iberdrola deţine capacităţi de energie regenerabilă de 40 GW, a anunţat noul director general Armando Martinez. Acesta a explicat că firma intenţionează să livreze 52 GW din capacităţile nou instalate de energie regenerabilă până în 2025.

Până în 2025, profitul net al companiei ar urma să crească la 5,2 – 5,4 miliarde de euro, de la un nivel aşteptat de 4 – 4,2 miliarde de euro în 2022. De asemenea, până în 2025 profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) ar urma să se situeze la 16,5 – 17 miliarde de euro, a informat Iberdrola.

Grupul Iberdrola este interesat să îşi vândă parcurile eoliene onshore din România şi Ungaria, în cadrul unei strategii care vizează strângerea de numerar pentru a finanţa proiecte de energie regenerabile mai profitabile, a informat recent Reuters, citând două surse din apropierea acestui dosar.

Tranzacţia ar putea aduce o sumă de până la 300 de milioane de euro grupului spaniol, au estimat sursele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *