Hidroelectrica vinde deja energie pentru tot anul 2021, la preţuri de peste 300 de lei/MWh

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, face o mişcare înrăzneaţă şi contractează deja o parte din producţia anului 2021, în condiţiile în care compania trebuie să livreze, până în 2022, energie pe piaţa reglementată, la preţuri fixe.

Hidroelectrica a vândut, în data de 13 martie, circa 323 GWh de energie cu livrare în tot anul 2021, pe piaţa contractelor bilaterale (licitaţie extinsă), potrivit datelor de pe platforma OPCOM. Compania a scos la vânzare pachete de câte 5MW orari, cu livrare în perioada 1 ianuarie 2021-31 decembrie 2021: 5 pachete pentru energie livrată în vârf şi 5 pentru energie livrată în bandă.

Cantităţile ofertate, 104,4 GWh în total pentru pachetele de vârf, şi 219 GWh pentru pachetele de bază, au fost adjudecate, integral, însă niciunul de vreun furnizor mare.

Pachetele de vârf au fost cumpărate de Energy Distribution Services (patru) şi de Electric Planners SRL (unul), iar preţurile la care a vândut Hidroelectrica energia au variat între 307 şi 311 lei/MWh, în condiţiile în care preţul cerut iniţial a fost de 305 lei.

Pachetele de energie bandă au fost achiziţionate, toate, de Energy Distribution Services, la preţuri de 253-254 lei/MWh, peste preţul de plecare, de 251 de lei. De menţionat că au venit cu ofertă de răspuns Transelectrica şi CEZ, dar a câştigat firma de mai sus

Tranzacţia de acum vine după una similară din 8 martie, în care Hidroelectrica a vândut energie c u livrare în vârf, tot în pachete de 5 MW, pentru tot anul 2020, către aceeaşi Energy Distribution Services. Detalii, aici:

Semnal de preţ pentru industrie? Hidroelectrica a vândut energie cu 330 lei/MW pentru tot anul 2020, cu 100 de lei peste preţurile din acest an

Preţul energiei tranzacţionate pentru 2021 este aşadar mai mic decât cel cu care a “testat” Hidroelectrica piaţa în 2020, cu succes, dar după cum aţi văzut şi în textul de mai sus, este peste media tranzacţiilor din acest an.
Cei 0,3 TWh nu reprezintă decât 2% din producţia Hidroelectrica (am estimat 15 TWh) dar compania este obligată ca, până în 2022, să livreze o parte din producţie la preţuri reglementate. Pentru anul în curs este vorba despre 1,6 TWh, adică circa 10% din producţie, la un preţ de 112 lei, iar pentru anii următori, Hidro şi Nuclearelectrica trebui să livreze până la 65% din producţie la reglementat, conform reglementărilor ANRE, însă nu există nicio certitudine că acest procent nu va creşte.