Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a trecut în strategia de investiții proiecte eoliene onshore și offshore, de câte 300 MW fiecare, anul estimat al punerii în funcțiune fiind 2025 și, respectiv 2026. În total, strategia presupune investiții uriașe, de 26 de miliarde de lei, dintre care aproape 7,6 miliarde în perioada 2020-2025. LISTA PROIECTELOR o puteți vedea mai jos.
“Capacități de producere a energiei electrice din surse eoliene off-shore cu o putere instalată totală de cca. 300 MW”, an de punere în funcțiune 2026, valoarea investiției 2,88 miliarde de lei, din “surse proprii + fonduri europene/ scheme de sprijin/ Green Deal”, producție estimată anuală de 998,6 GWh, considerandu-se un factor de capacitate mediu de 38%.
Este de departe cel mai interesant proiect de investiții pe care îl propune în strategie producătorul de energie și, dacă el se va și realiza, va consemna o premieră în România, unde, momentan, nu există parcuri eoliene offshore. “Proiectul eolian off-shore va demara în baza rezultatelor unui studiu privind potențialul de producție de energie eoliană prin intermediul dezvoltării unor parcuri de profil instalate în sectorul românesc al Mării Negre, în condițiile în care până în prezent nu a fost analizată această oportunitate la nivel național”, arată compania în strategie.
În aceeași arie de interes, Hidroelectrica își asumă prin această strategie și proiecte eoliene pe uscat, cu o capacitate instalată tot de 300 MW, o investiție totală de 1,87 miliarde de lei, cu aceleași surse de finanțare, cu an e punere în funcțiune 2025. Este estimată o producție de circa 683 GWh/an, la un factor de capacitate mediu de 26%.
Rămânând la partea de regenerabile, non-hidro, compania își mai propune în strategie capacităţi de producere a energiei electrice din surse solare cu o putere instalată totală de cca. 50 MW-100MW, funcţie de rezultatul studiilor de fezabilitate. Proiectul are o valoare estimată de cca. 193 milioane de lei (la o putere instalata de 50MW), cuo energie medie anuală de aprox. 80 GWh/an. Termenul estimat de punere în funcțiune este anul 2023.
Știrea se actualizează
Lista totală de proiecte a Hidroelectrica o găsiți aici:Lista proiecte Hidroelectrica