Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a depus astăzi documentaţia necesară pentru a deveni furnizor de ultimă instanţă (FUI) opţional de energie electrică. După acest pas, compania va putea vinde energie electrică clienţilor casnici şi pe viitoarea piaţă reglementată, în Bucureşti.
“Am depus azi la ANRE documentaţia pentru a deveni Furnizor de Ultimă Instanţă Opţional. Vizăm o singură zonă de distribuţie, Bucureşti-Ilfov”, ne-a declarat directorul general al companiei, Bogdan Badea. El a precizat că ar putea oferi, în final un preţ cu 2 până la 5% mai mic decât cel de acum al FUI obligat pentru zona Bucureştiului.
Pasul era aproape firesc pentru Hidroelectrica, în condiţiile în care este oricum furnizor de energie electrică pe piaţa concurenţială, cu circa 6.000 de clienţo casnici şi în condiţiile în care, odată cu introducerea pieţei reglementate, ANRE a relaxat condiţiile astfel încât fiecare vechi furnizor concurenţial să poată deveni FUI oţional, cu condiţia să aibă cel puţin 2.000 de locuri de consum la nivel naţional.
FUI opţional poate furniza energie electrică numai clienţilor beneficiari de serviciu universal. Astfel acesta îşi asumă îndeplinirea obligaţiilor de asigurare a serviciului universal pentru clienți casnici și non-casnici cu consum mic care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate (nu au trecut în piața concurențială). Acești clienți îşi pot schimba oricând şi fără costuri FUI obligat cu un FUI opţional, acesta din urmă păstrând obligaţia de a asigura furnizarea energiei electrice în regim de serviciu universal, în aceleaşi condiţii de siguranţă şi calitate – la un preț mai mic cu cel puţin 0,3% mai mic față de cel avizat de ANRE în zona respectivă.
În momentul de faţă, singurul FUI optional este Enel, care are această calitate în zonele de reţea în care nu este FUI obligat. Când va devein FUI optional, Hidroelectrica are posibilitatea să concureze cu Enel în Bucureşti (este FUI obligat).
Hidroectrica este unul dintre producătorii de stat care va fi obligat să vândă energie electrică pe contracte regmenentate, de la 1 martie, la cantităţi şi preţuri stabilite de ANRE, mai mici decât cele de pe piaţă.
Potrivit comparatorului ANRE. Hidroelectrica are acum cel mai bun preţ pentru clienţii casnici din Bucureşti, O factură de 150 MWh pe lună se ridică la valoarea de 92, 57 lei, cu 5,2% mai mult decât preţul reglementat plătit acum de clienţii casnici în serviciu universal către FUI Enel.
Hidroelectrica, compania controlată de stat în proporţie de 80%) este cel mai mare producător de energie electrică din România, cu 17 TWh anul trecut. Compania a avut anul trecut un profit estimat de 1,5 miliarde de lei, la o cifră de afaceri de 4,2 miliarde (date ale Fondului Proprietatea