Hidroelectrica a transmis notificări pentru încetarea contractelor tuturor traderilor privaţi cu care are contracte încheiate în afara pieţelor OPCOM, la primul termen posibil.
Conducerea Hidroelectrica SA a transmis la începutul acestei săptămâni, către beneficiarii contractelor bilaterale care nu au fost tranzacţionate pe OPCOM, Notificarea privind intenţia de reziliere a contractelor aflate în derulare, la primul termen posibil, în conformitate cu prevederile legale şi contractuale, se arată într-un comunicat al companiei.
Conducerea Hidroelectrica precizează că a luat această decizie în urma dispoziţiei transmise de Ministerul Economiei, ca urmare a angajamentelor asumate de Guvern cu Fondul Monetart Internaţional. Potrivit agenţiei naţionale de presă Agerpres, au fost trimise 15 notificări.
Decizia companiei survine la doar o săptămână de la demisia directorului Constantin Trihenea, care a avut loc, la rândul ei, după ce preşedintele Traian Băsescu s-a declarat învins de „băieţii deştepţi” şi a opinat că toate contractele de vânzare de energie în afara pieţei vor fi analizate de autorităţile de concurenţă ale Comisiei Europene. Trihenea a spus însă că şi-a dat demisia din motive personale.
Povestea „băieţilor deştepţi” are debutul spre începutul anilor 2000, când Hidroelectrica încheia primele sale contracte bilaterale de livrare de energie pe termen lung cu firma Energy Holding, care a fost, pentru mult timp, cel mai mare trader privat de energie electrică. Poveste politizată la maximum. Dacă atunci s-a tot spus că principalul băiat deştept este Bogdan Buzăianu, finul fostului ministru Dan Ioan Popescu, de-a lungul anilor traderii privaţi au fost asociaţi cu toate partidele politice. Direct sau nu, mai multe voci autorizate din piaţa de electricitate susţineau că aceste contracte la preţ preferenţial cu traderii privaţi au avut şi avantaje pentru companie, cel mai important fiind cel al plăţii energiei electrice în avans.
Cantităţile de energie contractate de traderii privaţi de la Hidroelectrica au tot crescut însă, până la 15 TWh anual, adică circa un sfert din consumul naţional de electricitate. Acum, cel mai mare partener-trader privat al Hidroelectrica este Alro Slatina, care însă foloseşte cea mai mare parte din energia contractată pentru propriul consum.
Potrivit unui raport mai vechi al Fondului Proprietatea, Hidroelectrica pierde circa 200 de milioane de euro pe an, diferenţa dintre preţul pieţei şi preţul la care este vândută energia prin contractele bilaterale. Potrivit unor relatări din presă, la un preţ mediu al pieţei de 170 de lei MWh în 2010, preţurile din contractele bilaterale ale Hidroelectrica nu depăşeau 135 de lei. În plus, compania a fost acuzată şi că a supracontractat producţia de energie astfel că au fost ani în care Hidroelectrica a fost nevoită să cumpere energie termo, mai scumpă, pentru a onora contractele bilaterale.
Şi în trecut a existat intenţia de anulare a acestor contracte înainte de termene, dar s-a renunţat la idee din cauza penalităţilor prea mari pe care ar fi trebuit să le plătească Hidroelectrica.
În acest an, din cauza secetei, Hidroelectrica a fost obligată să ceară forţă majoră pe contracte, pentru a putea diminua livrările fără a plăti daune. Energy Holding a obţinut însă anularea ordinului. În plus, pentru a compensa pierderile, compania a solicitat ANRE o creştere a preţurilor reglementate pentru consumatorii casnici de până la 50%, începând cu 1 ianuarie 2012.
Toata stirea sta in „la primul termen posibil”. Daca un contract e pe 2 ani si a fost reinnoit acum 2 luni, primul termen posibil e in 2013.
Corect 🙂