Hidroelectrica răspunde FMI: Am terminat cu băieții deștepți!

Compania de stat Hidroelectrica nu mai vinde energie electrică  la un preţ mai mic de 130 de lei/MWh către nicio firmă privată, nici măcar către aşa-zişii „baieţi deştepţi” care beneficiază de contracte pe termen lung, a spus, pentru E-nergia.ro, Mihai David, fostul director al companiei, actual membru în Consiliul de Administraţie.

David a fost chestionat asupra prețurilor de vânzare în condițiile în care Guvernul și-a asumat în fața FMI, prin scrisoarea de intenție pentru noul acord, obligația de a aduce contractele la prețul pieței.

“Ne vom asigura că noile contracte bilateriale semnate de producătorii de stat de

energie electrică şi gaze naturale vor fi încheiate în mod transparent şi nediscriminatoriu prin

OPCOM (electricitate) şi prin altă procedură concurenţială (gaze), şi că preţurile din

contractele existente vor fi ajustate la preţurile pieţei cât de repede permite legea” scrie în scrisoarea de intenție.

Cum electricitatea se vinde, în prezent, la 149 de lei pe bursă David dă, implicit, replica celor de la FMI. „Hidroelectrica nu mai vinde nimănui curent sub 130 de lei. Nici lui Energy Holding nici lui Buzzman(fosta Buzzmann Industries, actuala Alpiq), nici lui Mittal. Aşadar , despre ce curent ieftin vorbeşte FMI-ul?”, se întreabă David

Potrivit acestuia, chiar şi electricitatea dată către Alro, compania care beneficiază de cele mai mici preţuri, se vinde, în prezent, la  puţin peste 130 de lei. Mai mult decât atât, el spune că sumele facturate către producătorul de aluminiu cresc de la lună la lună.

Alro Slatina are un contract de livrare de electricitate cu Hidroelectrica valabil pînă în 2018. Preţul plătit de Alro este în corelaţie cu cotaţia aluminiului de la Bursa din Londra care are o tendinţă ascendendentă de mai multe luni.

„Ultima dată, prin decembrie anul trecut, când am verificat eu, Hidroelectrica câştigase suplimentar vreo 50 de milioane de lei de la Alro. Acum cred că e şi mai mare suma”, a precizat fostul director de la compania de stat.

Hidroelectrica a fost în centrul mai multor scandaluri fiind acuzată că vinde discreţionar energie electrică la un preţ scăzut unor traderi privați, „baieţi deştepţi din energie” aşa cum au fost denumite firmele care beneficiau de contracte pe termen lung cu producătorul de energie la un preţ preferenţial.

Cel mai mic preţ pentru electricitatea hidro îl plătesc Alro Slatina şi Mittal Steel Galaţi, ambele circa 130 de lei Mwh.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *