Hidroelectrica, profit net de 3,5 miliarde lei la nouă luni, în creștere cu 37% pe fondul diminuării cu un sfert a producției de electricitate

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net de 3,52 miliarde de lei, în creștere cu 37%, potrivit datelor Fondului Proprietatea, acționar minoritar al companiei.

Hidroelectrica a raportat venituri de 6,88 miliarde de lei la nouă luni, în creștere cu aproape 47% față de intervalul echivalent din anul 2021. Profitul operațional a crescut și el cu 33%, la 4,14 miliarde de lei.

Pe fondul acestui an secetos, Hidroelectrica a avut vânzări de doar 10,6 TWh, în scădere cu 24,5% față de cei 14 TWh din aceeași perioadă a anului 2021. Compania a raportat vânzări de energie din producția proprie (deci practic atât a produs) de 10 TWh, față de cei 13,6 din primele nouă luni ale anului trecut – o scădere ci 26,3%.

Prețul mediu cu care compania a vândut energia electrică în primele nouă luni ale anului a fost aproape dublu (creștere e 93%) față de cel din aceeași perioadă a anului trecut: 590 de lei/MWh față de 305 lei/MWh în 2021.

“Conform conducerii, pe parcursul perioadei de nouă luni încheiate la 30 septembrie 2022, Hidroelectrica SA la nivelul situațiilor financiare individuale a plătit un impozit pe venitul suplimentar de 412,9 milioane lei și a înregistrat un cost cu apa uzinată de 340,2 milioane lei, în scădere cu 23,2% față de perioada similară din 2021, ca urmare a volumului mai mic de energie electrică produsă”, arată FP

La sfârșitul lunii septembrie 2022 lichiditățile companiei erau de 3,38 miliarde lei.

Investițiile companiei pentru primele nouă luni din 2022 au fost de 129,2 milioane lei, comparativ cu 695,2 milioane în perioada similară din 2021 (din care 635,2 milioane lei aferente achiziției parcului eolian Crucea).

Hidroelectrica operează un număr de 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea.

Citește și:

Hidroelectrica a strâns peste 40.000 de plângeri de la clienții casnici, aproape toate justificate, majoritatea pe facturare. Câte a rezolvat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *