Hidroelectrica: Producția de energie electrică și profitul s-au prăbușit în primul trimestru

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a prezentat rezultate operaționale și financiare în scădere accentuată în primul trimestru al anului. A avut cel mai slab prim trimestru din ultimii zece ani din punct de vedere hidrologic.

Hidroelectrica a raportat o producție de energie electrică de doar 2,65 TWh, net, în primele trei luni ale acestui an, în scădere cu 38% față de aceeași perioadă a anului precedent. De asemenea, vânzările de energie electrică au scăzut, în termeni de volum, până la 2,84 TWh, și ele în scădere cu 37% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Financiar, veniturile companiei au scăzut cu 26%, până la 1,86 miliarde de lei. Profitul operațional EBITDA a scăzut la jumătate, până la 867 de milioane de lei. Proftul net a fost, de asemenea, mai redus cu 56%, până la doar 589 de milioane de lei.

„În primul trimestru al anului 2025, producția netă de energie electrică a înregistrat o scădere
semnificativă de aproximativ 38% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, ajungând la 2.654
GWh, cea mai scazuta valoare pentru trimestrul I in ultimii 10 ani. Acest impact semnificativ este cauzat
în principal de condițiile hidrologice deficitare, respectiv o perioadă de secetă hidrologică severă, cu un
debit mediu al Dunării în trimestrul I 2025 de doar 4.257 mc/s,în scădere cu aproximativ 40% față de
perioada similară a anului 2024.

„Aceasta influenta a riscului hidrologic a fost deja anticipata de companie și integrată in bugetul de venituri si cheltuieli aferent anului 2025. Printr-o abordare prudentă și o planificare financiară riguroasă, impactul condițiilor naturale a fost atenuat parțial prin adaptarea strategiei comerciale, respectiv tranzacționarea pe piața forward și consolidarea segmentului de furnizare. Aceasta a permis companiei să realizeze un profit brut in crestere cu 26% fata de estimările bugetare”, arată compania în raportul său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *