Hidroelectrica a strâns peste 40.000 de plângeri de la clienții casnici, aproape toate justificate, majoritatea pe facturare. Câte a rezolvat

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și compania care atrage din ce în ce mai mulți clienți casnici pe partea de furnizare din cauza ofertei foarte bune, a primit, în primul semestru al acestui an, 40.589 de plângeri de la clienții casnici, potrivit datelor publicate de companie.

Hidroelectrica a primit, în total, 40.762 de plângeri de la toți clienții, dintre care 40.589 de la clienții casnici, iar aproape toate plângerile (40.476) au fost întemeiate, doar 286 fiind catalogate de companie ca nesoluționabile, conform centralizării Hidroelectrica la șase luni.

Cele mai multe plângeri au vizat, așa cum era de așteptat, facturarea energiei consumate, știut fiind deja că Hidroelectrica nu trimite facturi cu lunile și că lucrează la rezolvarea acestui impediment – circa 25.000. Dintre acestea, mai mult de o treime, adică peste 8.500, nu au fost rezolvate în termenul legal.

Urmează, ca număr, plângerile legate de ofertare (aproape 4.900), dar marea lor majoritate au fost rezolvate de companie în termenul legal – doar 5% nu au fost soluționate.

Puteți vedea mai jos tabelul cu centralizarea plângerilor:

 

Hidroelectrica a ajuns să aibă 300.000 de clienți casnici de energie electrică, din cauza faptului că are cel mai mic preț din piață pe care “speră să-l poată mențină”, a declarat pe 21 septembrie directorul companiei, Bogdan Badea.

Compania a ajuns să primească, luna trecută, 5.000 de cereri pe zi de la consumatori casnici care doresc să devină clienți ai companiei. Hidroelectrica spune că nu va refuza nicio cerere furnizare de energie electrică venită din zona consumatorilor casnici “societatea având capacitatea necesară pentru acoperirea angajamentelor asumate și pentru preluarea contractelor viitoare”.

Hidroelectrica are, de multă vreme, cel mai mic preț de furnizare către clienții persoane fizice, de circa 0,25 lei/kWh pentru energia activă, menținut la acest nivel în ciuda creșterii explozive a pețurilor din piața de energie. Oferta este valabilă pentru toți clienții persoane fizice până la finalul anului, iar contracele sunt încheiate pe un an, perioadă în care prețul rămâne fix.

Hidroelectrica operează un număr de 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea. Pentru acest an, compania și-a bugetat venituri totale de circa 7,4 miliarde de lei, la un profit de circa 3 miliarde, care va fi cu siguranță depășit. La șase luni, a avut un profit net de 2,6 miliarde de lei.

3 Comments

  1. Încercați sa îmbunătățiți comunicarea cu clienții și sa mențineți prețul jos cât mai mult timp . In acest fel șacalii (și băieții așa zis deștepți )își vor pierde majoritatea clientilor in favoarea unei companii românești , ajutând și oamenii nevoiași din aceasta țara . Guvernul prin exchibitionismul sau legislativ și-a pierdut credibilitatea , dar la alegeri va vedea efectul.

  2. Am reusit sa devin client hidro dupa un an de incercari si obstacole.
    Felicitari HIDROELECTRICA.sTATI DEOPARTE DE DE SACALIII…SI SPOLIATORII ROMANILOR.FELICITARI SI LA MAI MARI BENEFICII.

Dă-i un răspuns lui GEORGIU Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *