Hidroelectrica își face un centru de cercetare pentru energii regenerabile

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică al țării, are prevăzut în bugetul pentru acest an, capitolul “investiții” și realizatea unui “centru de cercetare dezvoltare inovare pentru energii regenerabile”.

Iată prevederea din bugetul companiei pe 2020, care urmează să fie aprobat de acționari luna viitoare.

“Centru de cercetare dezvoltare inovare pentru energii regenerabile

Realizarea unui Centru de Cercetare și Dezvoìtare la nivelul Hidroelectrica, care va funcționa pe bază de atragere in echipele de project a celor mai titrați specialişti, cadre didactice, experți cu rezultate şi preocupări in domeniu, din România şi din străinătate, pentru fiecare proiect identificat a fi de interes pentru Hidroelectrica. Proiectul implică şi realizarea unui laborator cu simulatoare dedicat pregătirii salariaților in domeniile de interes.

Principalele actívități ale centrului ar urma să fie :

–             cercetări privind tehnologii avansate de producere a energiei;

–             cercetări in domeniul sistemelor de producere a energiei din surse regenerabile;

–             soluții de creştere a eficienței energetice;

–             tehnologii ecologice de protecție a mediului in energie;

–             cercetări privind securitatea energetică .şi infrastructuri asociate; sisteme informatice de proces şi management energetic;

–             fundamentarea strategiilor şi politicilor energetice;

–             cercetări şi transfer tehnologic de materiale avansate pentru dezvoltare durabilă in

Energie”.

Hidroelectrica are o putere instalată ce circa 6.400 MW în hidrocecentrale și este, evident, cel mai mare producător de energie regenerabilă din România. Compania are o strategie de diversificare a portofoliului, și în acest sens este implicată în achiziționarea activelor CEZ din România, inclusive a parcului eolian de 600 MW din zona Fântânele-Cogealac, din Dobrogea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *