Hidroelectrica ia un credit de 1,25 miliarde de lei de la BRD pentru finanțarea achizițiilor în regenerabil

Finanțarea, acordată pe termen de 7 ani, are ca obiect achiziția de participații și realizarea de investiții directe în proiecte operaționale bazate pe energia produsă de vânt sau solară, arată banca, într-un comunicat.

”Hidroelectrica ia foarte în serios obiectivele de investiții pe care și le-a asumat față de acționari prin strategia societății. România are un potențial uriaș de dezvoltare în zona regenerabilelor, iar Hidroelectrica are voința și poate atrage resursele pentru a acționa ferm în această direcție. Ne dorim să exploatăm toate oportunitățile de diversificare a producției, păstrând însă în centrul valorilor noastre eticheta de companie românească 100% verde”, a declarat Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica.

“Suntem onorați să susținem programul ambițios al Hidroelectrica SA prin structurarea celui mai important credit verde acordat până acum în România. Este și o dovadă a marii noastre ambiții de a ajuta la construirea unei lumi mai durabile”, a spus Yves Lallemand, Director General adjunct al BRD, coordonatorul activităților de Corporate Banking.

Strategia de investitii și dezvoltare a companiei, vizând diversificarea în domeniul energiei regenerabile, destinația creditului, precum și angajamentele de raportare ale companiei cu privire la aspectele de mediu și caracteristicile proiectelor vizate, au permis calificarea acestui credit drept verde.

Finanțarea acordată este în linie cu Principiile de finanțare verde ale Asociației Pieței Creditelor (LMA Green Loan Principles).

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicații în siguranța națională. Compania exploatează în prezent un număr de 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

BRD – Groupe Société Générale operează o reţea de 584 de unități. Banca ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,5 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 30,000 POS și aproape 1,400 ATM-uri. Banca este un jucător important pe piața creditelor pentru companii locale și multinaționale și este liderul pieței de factoring din România. Activele sale totale, la sfârșitul lunii decembrie 2020, erau de 61,6 miliarde RON.

BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *