Hidroelectrica, conducere interimară pe doar patru luni. Directorii sunt aceiași, de ce s-a luat decizia?

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie elctrică din România, are, de azi, o conducere interimară, timp de patru luni, potrivit unuui anunț de pe site-ul producătorului de energie.

Iată anunțul:

“Membrii Directoratului numiti pentru un mandat provizoriu de 4 luni, incepand cu data de 07.04.2023:

Bogdan Nicolae BADEA  Presedinte Directorat

Marian BRATU   Membru Directorat

Razvan Ionut PATALIU    Membru Directorat

Cristian VLADOIANU      Membru Directorat

Andrei-Dominic GEREA  Membru Directorat”

Directorii sunt aceiași ca și până acum, iar mandatele lor actuale, vechi de patru ani, urmau să expire în vară, așadar decizia este, aparent, suprinzătare: de ce nu au fost menținute mandatele până atunci, urmând ca noul Consiliu de Supraveghere să numească un nou Directorat atunci, cu mandat plin, de patru ani?

Surse apropiate situației au spus că “mișcarea”  a fost făcută pentru a se înlătura orice risc al unor interpretări de după decizia de luna trecută Curții de Apel București asupra legalității deciziilor luate de conducerea companiei.

Curtea de Apel București a menținut, la 1 martie, o decizie dată de Tribunalul București în aprilie 2022, prin care instanța a decis ca procesul de selecție al directoratului Companiei a fost nelegal. Anul trecut, Tribunalul a luat această decizie într-un proces intentat de fostul director financiar al companiei, Petronel Chiriac, având ca obiect “nulitate act juridic anulare concurs pentru ocuparea pozitiilor de membru directorat societate”, deci în care a contestat practic modalitatea de selecție prin care au fost aleși actualii directori ai companiei. A câștigat și în primă instanță și acum, la Curtea de Apel.

„În fapt, cei cinci directori ai Hidroelectrica nu mai acum nicio calitate legală – nu mai pot semna acte, nu mai pot reprezenta societatea. (…) Ceea ce am obținut noi, prin cele două decizii fără echivoc ale instanțelor, nu reprezintă doar o victorie împotriva uneia dintre cele mai importante companii din domeniul energiei, ci este și o victorie împotriva practicilor de fraudare a selecțiilor organelor de conducere în cadrul companiilor cu capital de stat”, a spus a după decizia Curții de Apel, avocatul Mihai Kehaiyan, cel care a obținut decizia.

Hidroelectrica a reacționat atunci:

„Practic, instanța de judecată ”Obligă societatea pârâtă să emită o nouă decizie privind o nouă procedură de recrutare și selecție.”

În aceste condiții, trebuie spus că hotărârea instanței – atacabilă cu recurs, se referă exclusiv la procedura de recrutare și nu desființează mandatele actuale ale directorilor Hidroelectrica. De asemenea, decizia Curții de Apel nu produce efecte retroactiv.

Directoratul societății își respectă în continuare angajamentele și sarcinile încredințate la preluarea mandatului, urmărind îndeplinirea cu succes atât a obiectivelor economice și de investiții ale societății, cât și ale celor legate de procesul de listare a societății la Bursa de Valori București. Decizia instanței nu produce efecte asupra calendarului de listare, acesta urmând a fi respectat conform etapelor deja stabilite. Societatea urmează să promoveze recurs în termenul legal”.

De ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat azi

Potrivit surselor noastre, azi, cu acordul tuturor directorilor, contractele de mandat vechi, cele despre care instanța a spus (deoamdată) că au fost acordate în urma unei proceduri nelegale au fost practic terminate. Directorii vor conduce în continuare compania, dar în baza unor mandate noi, cele acordat pe patru luni. Astfel, teoretic, înțelegem că s-a dorit o măsură suplimentară în fața posibilelor interpretări legate de legalitatea deciziilor luate de directorat (mandatul problematic practic a fost terminat), mai ales în contexul în care compania se pregătește de listarea la Bursa de Valori București în acest an.

Nu știm încă  dacă noul CS, proaspăt numit, va decide peste patru luni selectarea unui directorat cu mandat pe patru ani sau va decide prelungirea mandatelor celui de acum, tot cu patru luni.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a înregitstrat în 2022 un profit net de 4,006 miliarde de lei, cel mai mare din istoria sa,  în condițiile unei producții de energie electrică mai reduse: 13 TWh, față de 16 TWh anul precedent, vânzări din producția proprie, dar la prețuri mai mari.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *