mn

Restructurare la Hidroelectrica: numărul de sucursale se înjumătăţeşte

Hidroelectrica a fost restructurată şi rămâne cu 7 sucursale din 13, procesul urmând să genereze, printre altele, reducerea cu circa 300 a numărului de posturi şi o economie la fondul de salarii de 6 milioane euro pe an.

Sucursalele Oradea, Sibiu, Slatina, Târgu Jiu, Buzău, Caransebeş au fost transformate în uzine şi integrate în sucursalele Cluj, Sebeş, Râmnicu Vâlcea, Porţile de Fier, Curtea de Argeş şi Haţeg. A şaptea sucursală este Bistriţa, care a preluat de la SH Buzău centralele Calimăneşti şi Movileni, potrivit Mediafax.

Strategia de restructurare administrativ teritorială a Hidroelectrica, propusă de administratorul judiciar EuroInsol, a fost aprobată în şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 29 mai.

„Comasarea sucursalelor va conduce la o mai mare competivitate a producătorului de energie, prin reducerea costurilor de exploatare şi va garanta o profitabilitate crescută a societăţii în contextul evoluţiei descrescătoare a preţului megawatt-ului în piaţă, pe fondul creşterii producţiei de energie electrice în România şi a scăderii consumului”, se arată într-un comunicat al companiei.

Dinamica numărului de unităţi teritoriale din subordinea producătorului de energie hidro a fost în continuă creştere, ajungând de la 9 întreprinderi electrocentrale în anul 1989, cand erau puse în funcţiune amenajări cu o putere instalată de peste 90% din cea actuală, la 13 sucursale, începând din 2010.

„Creşterea numărului sucursalelor în acest interval de timp nu a avut la bază raţiuni tehnice sau economice, ci exclusiv politice”, se spune în comunicat.

Printre avantajele noii structuri organizatorice se numără o mai bună coordonare operativă a capacităţilor de producţie, un raport mai echilibrat între valorile puterilor instalate şi energiilor aferente sucursalelor şi un cost un cost specific de producţie (lei/MWh) mai echilibrat între sucursale.

Totodată, restructurarea asigură posibilitatea scăderii costurilor prin comasarea unor structuri administrative, adaptate volumului specific de activitate, reducerea numărului funcţiilor de conducere şi redimensionarea schemei de personal.

„Transformarea actualelor sucursale in uzine va reduce, având în vedere actualele organigrame aprobate pentru acestea, cu circa 300 numărul de posturi la nivelul societăţii. Economia estimată la fondul de salarii este de circa şase milioane de euro/an”, potrivit sursei citate.

Totodată, renunţarea la o serie de spaţii de birouri, supradimensionate faţă de numărul de personal, relocarea acestuia în spaţii adecvate şi valorificarea acestor spaţii prin vânzare, vor genera încasări estimate la 20 milioane euro.

Cheltuielile din reducerea posturilor de conducere de la 52 la 34 vor fi mai mici cu o sumă estimată la aproximativ 3,1 milioane lei/ an.

„Începând cu 20 iunie 2012 numărul de personal al societăţii a scăzut de la 5.239 la 4.866 la data de 30 aprilie 2013. În această perioadă personalul a părăsit organizaţia pe cale naturală (pensionări limită de vârstă, pensionări anticipate şi anticipat parţiale, de invaliditate), dar şi datorită a două valuri de concedieri care au avut loc în ianuarie 2013 (151 salariaţi) şi mai 2013 (304 salariaţi).
În cadrul acestui proces de reorganizare prin comasare a sucursalelor vor fi concediaţi un număr de aproximativ 150 salariaţi ca urmare a reducerii posturilor prin aplatizarea structurilor organizatorice. Va scădea astfel numărul de personal TESA cu aproximativ 24% faţă de 20 mai 2013, dată la care a fost efectuat al doilea val de concedieri. Estimăm că numărul de personal va scădea de la 4.556 de angajaţi la 20 mai 2013, ajungând la 4.406 de salariaţi dupa procesul de comasare”, se mai arată în comunicat.

Compania notează că numărului total de personal a scăzut cu 16% de la intrarea în insolvenţă a companiei, în luna iunie a anului trecut, reducerea cea mai importantă înregistrându-se pe palierul TESA.

 

Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă la 1 iulie, după această dată urmând instalarea managementului profesionist şi listarea pe bursă.

 

„Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă la 1 iulie. Ne vom ocupa să promovăm managementul profesionist aşa cum s-a făcut la toate companiile, pe baza Ordonanţei 109, după care vom lista pe bursă 10%, aşa cum ne-am angajat în faţa organismelor internaţionale, după care vom stabili o listă de priorităţi, întrucât sunt foarte multe investiţii începute şi neterminate, dar pe care, unele, avem nevoie să le punem în funcţiune”, a spus la sfârşitul lunii mai ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

 

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă pe 20 iunie 2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii şi cu pierderi de 350 milioane de lei după primul semestru al anului 2012. Compania a renegociat sau reziliat aproape toate contractele cu traderii privaţi, în urma cărora ar fi înregistrat pierderi totale de circa un miliard de euro.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.