Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a raportat o creștere de 122% a profitului net față de primele trei luni ale anului precedent, pe fondul unei producții mai mari de energie.
“Grupul Hidroelectrica a înregistrat în primele trei luni ale anului 2026 rezultate operaționale și financiare semnificativ peste rezultatele înregistrate în aceeași perioadă a anului 2025.
Veniturile au înregistrat o creștere cu 67% față de aceeasi perioada a anului 2025, iar marja operațională de 47% și marja netă de 42% reflectă reconfigurarea structurii veniturilor, cu o pondere în creștere a segmentului de furnizare”, arată compania.

Producția totală de energie electrică a cresct cu 36%, până la 3,6 TWh, în primul trimestru în acest an față de primul trimestru al anului trecut.
Vânzările de energie electrică au fost mai mari decât producția, ajungând la aproape 4 TWh, cu nu mai puțin de 40% față de același volum din primele trei luni ale anului trecut. Ca atare, a crescut masiv, și cantitatea de energie achiziționată din piață – cu 82% – pe care Hidroelectrica a cumpărat-o mai ales pentru consumul propriilor clienți din portofoliul de furnizare. Aceasta a ajuns la 357 GWh.
Compania se concentrează mai mult pe segmentul de furnizare, în condițiile în care numărul clienților finali s-a dublat într-un an. Compania are acum 1,3 milioane de clienți finali.
“La data de 31 martie 2026, portofoliul de furnizare cuprindea 1.312.627 locuri de consum (LC), înregistrând o creștere de 108% față de aceeași dată a anului precedent, când erau înregistrate 630.927 LC. Această creștere de 681.700 LC reflectă atât atragerea unui număr semnificativ de noi clienți casnici, cât și o expansiune accentuată în segmentul noncasnic.
Evoluția portofoliului reflectă consolidarea poziției companiei în piața concurențială de furnizare a energiei electrice, pe fondul creșterii gradului de atractivitate comercială a ofertelor și al nivelului ridicat de interes manifestat de clienții casnici și noncasnici pentru serviciile furnizate de aceasta”, arată compania.
De altfel, veniturile din furnizare au ajuns ceva mai mari decât cele din vânzarea pe piața angro – 1,12 miliarde de lei față de 1,10 miliarde de lei.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, gestionând un portofoliu de 188 centrale hidroelectrice cu o putere totală de 6,4 GW, precum și parcul eolian Crucea, cu 108 MW instalați.




