Hidroelectrica angajează șef serviciu pentru proiecte noi

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a scos la concurs postul de Șef Serviciu pentru promovarea de proiecte noi. Doritorii se pot înscrie până la data de 24 mai.

“S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. organizează la sediul S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Bd. Ion Mihalache nr. 15-17, etaj 10-15, sector 1 Bucuresti, în data de 25.05.2023, ora 10:00, concurs cu recrutare interna si externa pentru ocuparea pe perioada nedeterminata, a postului de Sef Serviciu la Serviciul Promovarea de Proiecte Noi –  Departament Dezvoltare – Executiv Hidroelectrica S.A”, arată compania într-un anunț de pe site-ul propriu.

Printre primele condiiții oboigatorii pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor postul sunt: studii superioare de lungă durată fie tehnice fie economice, cel puțin opt ani de vechime în muncă, cel puțin 5 ani de experiență  în activitatea de investitii/ dezvoltare si /sau proiectare centrale electrice / echipamente tehnologice, capacitatea de a întocmi un plan de dezvoltare.

Concursul pentru ocuparea postului constă în probă scrisă – pondere 70% din nota finală, urmată de un interviu, cu pondere 30% din nota finală. Nota minimă pentru admiterea la interviu este 7,86. Nota minimă pentru angajare/promovare în postul de Șef Serviciu este 8,50. Pentru a fi declarat admis un candidat trebuie să obțină cel puțin nota 5 la fiecare din probele susținute.

Documentele necesare înscrierii la concurs se vor depune până în data de 24.05.2023, ora 12:00, la sediul central al Hidroelectrica, potrivit anunțului.

Hidroelectrica a anunțat în primăvara anului 2020 un uriaș plan de invstiții, o strategie cu proiecte cu o valoare totală de 26 de miliarde de lei, dintre care aproape 7,6 miliarde în perioada 2020-2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *