Hidroelectrica angajează avocați ca să întoarcă prima decizie a instanței prin care conducerea a fost numită nelegal. Dacă pierde, situația va avea un “impact grav” asupra companiei

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, va angaja case de avocatură pentru a ataca decizia din primă instanță potrivit căreia numirea actualilor directori, de acum trei ani, a fost nelegală.

“Anulează procedura de recrutare şi selecţie pentru ocuparea a 5 posturi de membri ai Directoratului S.P.E.E.H. Hidroelectrica SA desfăşurată în perioada 10.04.2019-04.06.2019. Obligă societatea pârâtă să emită o nouă decizie privind o nouă procedură de recrutare şi selecţie”. Aceasta a fost decizia emisă de Tribunalul București în aprilie, în urma unuia dintre procesele intentate fostul fost director financiar al companiei, Petronel Chiriac, care a fost dat afară în 2017, dar ulterior a câștigat în instanță.

Decizia, șocantă pentru piața de energie, și fără precedent, va fi contestată, după cum a anunțat compania chiar după decizia Tribunalului, iar în ședința viitoare a AGA, acționarii sunt solicitați să aprobe angajarea de case de avocatură externe pentru a reprezenta compania, în scopul “maximizării șanselor de înlăturare (desființare) a sentinței potențial vătămatoare pronunțate de Tribunalul București”.

Hidroelectrica arată că, dacă decizia Tribunalului va fi menținută de toate instanțele superioare, acest lucru va avea un impact deosebit de grav asupra companiei. Cităm:

“Deși hotărârea sus-menționată nu are caracter executoriu și este supusă căilor de atac prevazute de lege, se constată conturarea, fie și cu caracter provizoriu și izolat, a unei tendințe ieșite din tiparul procedural și judiciar existent până în prezent cu referire la domeniul legal de referință (guvernanța corporativa a întreprinderilor publice – OUG 109/2011), soluția pronuntațată de Tribunalul Bucuresti având caracter de noutate, în practica judiciara nefiind identificat până în prezent niciun precedent similar.

Ipotetica rămanere definitivă a hotărârii judecatorești sus-citate ar constitui un precedent periculos și ar cauza un impact deosebit de grav asupra Societății, atât din punct de vedere organizatoric și funcțional, cât și din punct de vedere juridic și societar”

Ce trebuie să facă avocații

„Societatea de avocați care urmează a fi selectată ca urmare a îndeplinirii criteriilor ce vizează expertiza în domeniul de referință (dreptul societar și, in special litigiile aflate în sfera de aplicare a OUG 109/2011) va presta, in esenta, urmatoarele servicii:

-Analiza juridică a conținutului sentinței civile nr. 732/12.04.2022, pronunțată de Tribunalul București in Dosarul 5760/3/2020 (înca necomunicată);

-Identificarea argumentelor juridice apte a demonstra caracterul nelegal/netemeinic al hotărârii Tribunalului Bucuresti;

-Conturarea strategiei procesuale de urmat în calea de atac;

– Elaborarea, redactarea și înregistrarea apelului împotriva Sentinței civile nr. 732/12.04.2022;

-Prestarea serviciilor de asistență juridică și reprezentare în fața Curtii de Apel București, în Dosarul 5760/3/2020, în scopul apărării drepturilor și intereselor legitime ale Societății, urmărindu-se desființarea sentinței Tribunalului Bucuresti și respingerea în integralitate a acțiunii introductive;

– În funcție de solutia instanței de control judiciar, promovarea și susținerea recursului împotriva deciziei care va fi pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul sus-menționat sau, dupa caz, asistență juridică și reprezentarea societății în faza procesuala a recursului în situația în care decizia pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti va fi recurată de reclamantul din cauza pendinte”.

Actualul directorat al Hidroelectrica și-a început mandatul de patru ani în vara lui 2019, așadar mandatul celor cinci directori expiră vara viitoare. Cei cinci directori ai companiei, selectați atunci, cu contract de mandat, sunt Bogdan Badea, președinte, și Marian Bratu, Răzvan Ionuț Pătăliu, Radu Cristian Pop și Cristian Vlădoianu.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, 100% verde, și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național. Compania exploatează în prezent un număr de 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea. Compania este controlată de statul român, cu unic acționar minoritar Fondul Proprietatea.

În primele trei luni ale acestui an, Hidroelectrica a înregistrat un profit net de 1,3 miliarde de lei, în creștere cu 70% față de perioada echivalentă a anului trecut, la o producție de energie cu 30% mai mică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *