Hidroelectrica a prelungit cu un an acordul cadru cu sucursala sa Hidroserv, în care va integra și UCM Reșița

Hidroelectrica a semnat astăzi – 29 Noiembrie 2023, un act adițional prin care se prelungește cu un an acordul cadru cu Hidroserv, subsidiara dedicată lucrărilor de mentenanță și dezvoltare, arată compania. În plus, în Hidroserv va fi integrată și UCM Reșița. Anunțul companiei a venit după ce azi sindicaliștii au pichetat sediul companiei.

Documentul ia în calcul condițiile actuale de piață în ceea ce privește costurile cu lucrările și serviciile prestate în domeniu, astfel încât să permită stimularea corespunzătoare a muncii și retenția personalului Societății de Servicii Hidroenergetice, arată comunicatul.

În plus, acest parteneriat strategic reprezintă un pas decisiv pentru asigurarea volumului necesar de lucrări esențiale, contribuind astfel la consolidarea poziției Hidroserv și la eforturile companiei îndreptate către ieșirea din insolvență, mai spune compania.

“Hidroserv, în calitate de partener tradițional și de încredere, joacă un rol vital în asigurarea funcționării optime a instalațiilor Hidroelectrica. Semnarea actului adițional la acordul cadru confirmă importanța acestei colaborări și permite totodată capitalizarea Hidroserv și îmbunătățirea capacității acesteia de a furniza servicii de mentenanță la cele mai înalte standarde, contribuind astfel la eficiența operațională a Hidroelectrica” – consideră Directoratul companiei Hidroelectrica.

Trăim un moment istoric pentru că ne aflăm în plină procedură de achiziție a UCM Reșița, cel mai vechi producător de echipamente pentru industria energetică și furnizorul a peste 90% din  aparatura instalată în obiectivele Hidroelectrica. Ne dorim ca în termen de un an să finalizăm integrarea acestei unități în Hidroserv, activitățile actuale ale celor două societăți fiind în totală congruență și având potențialul să aducă plus-valoare semnificativă atunci când sunt puse împreună.

Ne aflăm într-o perioadă în care ne concentrăm pe maximizarea potențialului companiilor din portofoliu și dorim să subliniem angajamentul nostru ferm în sprijinirea dezvoltării acestora astfel încât să asigurăm materializarea planurilor de dezvoltare ale Hidro asumate în fața acționarilor“, mai arată directoratul.

“Hidroelectrica respinge ferm tentativele sindicale de a exercita presiuni asupra conducerii Hidroelectrica în scopul forțării unor decizii, speculând perioade de incertitudine sau vulnerabilitate. Aceste tactici – specifice mai degrabă unei perioade a „băieților deștepți” din industria energetică, sunt contrare statutului actual de companie listată al Hidroelectrica, societate care si-a asumat că luarea deciziilor trebuie să fie transparentă, fundamentată și orientată către interesul pe termen lung.

Hidroelectrica rămâne angajată în consolidarea parteneriatelor strategice și în asigurarea unei dezvoltări durabile pentru întreaga sa rețea de subsidiare, inclusiv Hidroserv. Vom continua să investim în eficiență operațională și inovații tehnologice pentru a ne menține statutul de lider și pentru a contribui la dezvoltarea sustenabilă a sectorului energetic în România”, se mai aratp în comunicat

Au fost proteste

Membri ai Sindicatului Naţional Hidroenergetica au pichetat sediul Hidroelectrica, motivul fiind lipsa de acţiune a conducerii companiei în aplicarea Acordului Cadru cu SSH Hidroserv SA pentru prestarea lucrărilor de mentenanţă.

Potrivit sindicaliștilor, refuzul noului Directorat al Hidroelectrica SA de a finaliza şi pune în aplicare acest Acord are consecinţe negative majore pe două planuri. Pe de o parte, sunt puse în pericol locurile de muncă şi asigurarea salariilor celor aproape 1.200 de salariaţi ai SSH Hidroserv.

„Precizăm că SSH Hidroserv este companie de stat la care Hidroelectica SA este acţionar unic. Aceasta a luat fiinţă, în mod artificial, prin separarea şi externalizarea de către Hidroelectrica a serviciilor de mentenanţă pentru instalaţiile hidroenergetice. Această companie nu are pe piaţă alţi potenţiali „clienţi” pentru activitatea pe care o desfăşoară şi din acest motiv, atitudinea noului Directorat al Hidroelectrica este de neînţeles”, arată comunicatul sindicatului.

Pe de altă parte, spun sindicaliştii, este vorba de punerea în pericol a funcţionării instalaţiilor hidroenergetice, cu efect direct asupra siguranţei în funcţionare a Sistemului Energetic Naţional. Astfel, prin acest blocaj, conducerea Hidroelectrica încalcă flagrant obligaţiile Ordinului 96/2017 al ANRE, privind mentenanţa în sectorul energetic. De altfel politica Hidroelectrica de reducere mult sub prevederile Ordinului 96/2017 a lucrărilor de mentenanţă şi stoparea nejustificată a lucrărilor de investiţii în noi capacităţi de producere, nu este altceva decât un atentat la independenţa energetică a României, susţin ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *