Hidroelectrica a demarat procedurile pentru achiziția de active ale Enel, CEZ și UCM Reșița

Hidroelectrica a demarat procedurile pentru potențialele achiziții de active ale CEZ și Enel din România, ne-a declarat directorul general al companiei, Bogdan Badea, confirmând astfel informațiile vehiculate în presă. În plus, producătorul de energie se pregătește să preia și unele active ale UCM Reștița.

“Da, am demarat procedurile pentru achiziția de participații la CEZ și Enel, am inițiat demersurile, adică selectarea de consultanță juridică, de M&A,  suntem interesați de unele active, face parte din strategia noastră, transpusă în planul de administrare, începem procedura de due dilligence”, ne-a declarat Bogdan Badea.

El a confirmat astfel informațiile publicate acum câteva zile, de publicația Profit.ro, care cita un document în acest sens.

În plus, Badea a mai afirmat că Hidroelectrica este interesată și de unele active ale UCM Reșița, societate aflată într-o insolvență prelungită și care are drept principal client producătorul de energie. “Vrem anumite secții de la UCMR, pentru mentenanță, am făcut un due dilligence tehnic, să vedem de ce avem nevoie, acum începem selecția consultanților. Luăm activele care ne trebuie de acolo”,a spus Badea.

UCM Reșița, societate care este în insolvență de circa opt ani, este un partener important al Hidroelectrica, în condițiile în caare multe dintre hidroagregatele companiei se repară/modernizează la uzina reșițeană. Pe viitor, după achiziție, secțiile de la UCMR vor fi alipite la Hidroserv, astfel că Hidroelectrica își va consolida partea de mentenanță, care va fi făcută astfel “in house”.

În ceea ce privește  activele CEZ și Enel, Badea a mai spus doar că nu au fost demarate încă discuțiile cu cele două companii. Însă cel mai probabil compania este interesată de activele din domeniul regenerabilelor pe care le dețin în România cele două companii. Încă din 2015, când Hidroelectrica era în insolvență, conducerea companiei spunea că dorește să achiziționeze parcuri eoliene și fotovoltaice, iar anul trecut Badea declara că Hidroelectrica analizează posibilitatea de a cumpăra parcuri eoliene și fotovoltaice în țară, pentru a-și diversifica sursele de generare,

Recent, au apărut informații referitoare la posibilele vânzări de active/acțiuni pe care le-ar pitea opera CEZ și Enel în România. Detalii, în textele de mai jos:

Enel intenţionează să vândă din afacerile din România. Ar negocia cu fonduri de investiţii 

CEZ vrea să vândă tot în România dar nu se grăbeşte: “Nu există presiune să vindem rapid”

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România, cu o putere instalată totală de 6.444 MW în 208 centrale. Este controlat de statul român, în proporție de 80%, restul fiind deținut de Fondul Proprietatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *