Proiectul revizuit al Complexului Hidrotehnic Turnu Măgurele – Nicopole a fost propus pentru statutul de proiect transfrontalier de energie regenerabilă cu oportunități de finanțare europeană, potrivit unui anunț al companiei naționale bulgare NEK.
Proiectul comun al „Companiei Naționale de Electricitate” EAD și al companiei românești „Hidroelectrica” pentru construcția Complexului hidrotehnic „Turnu Măgurele – Nicopole” a trecut cu succes etapa de evaluare și este inclus în Lista proiectelor transfrontaliere de energie regenerabilă a Uniunii Europene, arată compania bulgară. Urmează aprobarea finală a listei și publicarea acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Proiectul este unul dintre cele trei aprobate pentru întreaga Europă în 2024. Includerea sa pe listă și perspectiva obținerii statutului de proiect transfrontalier de energie regenerabilă reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea sa, deschizând oportunități de susținere a proiectului prin intermediul mecanismului Conectarea Europei, mai arată NEK
Proiectul „Construcția complexului hidrotehnic Turnu Măgurele – Nicopole” este o inițiativă transfrontalieră importantă între România și Bulgaria, care vizează utilizarea optimă a potențialului hidroenergetic al fluviului Dunărea. Complexul are în vedere două centrale hidroelectrice cu canale care utilizează tehnologii de ultimă generație și un lac de acumulare de mare capacitate, mai arată compania bulgară.
Lista proiectelor transfrontaliere privind energia din surse regenerabile (CB RES) în cadrul mecanismului Connecting Europe Facility (CEF) a fost lansată pentru prima dată în august 2022 și include deja opt proiecte. Datorită statutului oficial de CB RES, cele opt proiecte sunt eligibile pentru sprijin financiar pentru studii de fezabilitate și lucrări în cadrul programului CEF Energy. De asemenea, acestea beneficiază de o mai mare vizibilitate, de o certitudine sporită pentru investitori și de un sprijin mai puternic din partea statelor membre. Unele dintre proiecte au primit deja finanțare în 2023 și 2024.
Proiectele CB RES sunt definite de Regulamentul privind mecanismul CEF și vizează promovarea cooperării transfrontaliere între țările UE (și între țările UE și cele din afara UE) în domeniul planificării, dezvoltării și exploatării rentabile a surselor de energie regenerabile, mai arată NEK în anunț.
Bulgarii au tot făcut anunțuri despre proiectul Turnu Măgurele-Nicopole
În februarie 2024, ministrul bulgar al Energiei, Rumen Radev, anunța că NEK și compania românească Hidroelectrica reactivează proiectul datând din perioada comunistă de construire a unei centrale hidroelectrice comune pe Dunăre, între orașele Nikopol din Bulgaria și Turnu Măgurele din România.
Proiectul datează de acum 50 de ani și s-a lucrat la el în anii ’80 și ’90, a declarat directorul NEK, Martin Georgiev. El a spus că acesta include și construcția unui al doilea pod pe Dunăre care ar urma să lege cele două țări. Se estima atunci că această construcție ar costa cele două țări 6 miliarde de euro, potrivit presei bulgare.
„Acesta este un proiect transfrontalier în care centrala hidroelectrică înseamnă doar o mică parte din beneficii – este un proiect important de infrastructură, care va asigura o conectivitate importantă între cele două țări – de drumuri, de căi ferate, de rețele energetice, deoarece va exista o substație, și va fi îmbunătăți și navigația și gestionarea riscurilor de inundații”, a declarat Georgiev.
El a adăugat atunci că cele două țări actualizează vechile proiecte, revizuindu-le din punct de vedere tehnic și din punct de vedere al mediului. Centrala hidroelectrică ar trebui să aibă o capacitate de 800 MW. Presa bulgară amintește însă că ecologiștii se opun cu vehemență proiectului, spunând că acesta prezintă riscuri pentru biodiversitate. Între Nicopole și Turnu Măgurele există mai multe insulițe care sunt rezervații naturale și care ar putea fi distruse de lucrările de construcție, amintesc ei.
De-a lungul timpului, au foarte multe discuții în România legate de acest proiect, care a fost inclus la un moment dat într-o amplă strategie de investiții a Hidroelectrica. Ultimele declarații în chestuiune au fost făcute de fostul mininstru al Energiei, Virgil Popescu.
“România și Bulgaria vor relua negocierile pentru a construi hidrocentrala de la Turnu Măgurele – Nicopol. Proiectul hidrotehnic va avea 840 MW putere instalată, din care 420 MW partea românească, cu o producție totală de 4400 GW pe an, respectiv 2200 GW pentru România. Astăzi am convenit cu ministrul Energiei din Bulgaria Rosen Hristov că este un proiect necesar, foarte important pentru asigurarea independenței și securității energetice. Am purtat aceste discuții cu ministrul Hristov la cea de-a 26-a Conferință organizată de Institute of Energy for South-East Europe cu tema „Energy & Development 2022», de la Atena”, spunea Virgil Popescu în noiembrie 2022.
Lucrurile nu au avansat însă.
Un proiect foarte vechi
Complexul Hidrotehnic Turnu-Măgurele-Nicopol nu este o idee nouă, iar primele studii pentru această hidrocentrală, care să fie relizată împreună cu Bulgaria, au fost făcute încă din anii 60. Atunci se numea Cioara-Belene, numele actual fiind preluat din anul 1972. În 1975 a fost semnat la Bucureşti acordul dintre România şi Bulgaria pentru realizarea şi exploatarea Complexului hidrotehnic Turnu Măgurele-Nicopol, iar trei ani mai târziu proiectul tehnic comun.Tot atunci au fost inaugurate şi lucrările, care s-au oprit însă.
Fostul director Hidroelectrica, Bogdan Badea, spunea acum șase ani că proiectul este unul benefic pentru România, iar compania este pregătită să participe la realizarea lui, dar atrăgea atenţia că este nevoie de un nou acord între state.
„Proiectul hidrotehnic Turnu Măgurele – Nicopol este unul de maximă importanță pentru noi. Este o investiție benefică atât României cât și Bulgariei, care ar implica alocarea a cca. 1.535 milioane de euro de către partea română. Cei 810 MW putere instalată ar adăuga la capacitatea de producție zonală și, de asemenea, ar aduce ambele state mai aproape de ținta europeană stabilita pentru 2030 privind cota de 35% energie regenerabilă din total energie produsă. Realizarea investiției implică semnarea unui acord diplomatic, însă – odată ce voința statelor va fi exprimată, Hidroelectrica este pregătită să participe la proiect”, a spus atunci Badea.
În esenţă, iată ce presupunea Complexul Hidrotehnic
- două centrale hidroelectrice identice ca echipare şi putere, una aparţinând României amplasată pe malul stâng, cealaltă Bulgariei amplasată pe malul drept;
- două staţii de conexiuni, una pe malul stâng, iar cealaltă pe malul drept, care sunt interconectate între ele printr-o linie electrică aeriană care traversează Dunărea;
- două ecluze pentru navigaţie împreună cu construcţiile de navigaţie aferente, una pe malul stâng şi cealaltă pe malul drept;
- baraje deversoare de beton pentru evacuarea apelor mari ale Dunării. Atât barajul părţii române cât şi cel al părţii bulgare sunt amplasate pe ostrovul Pavel, pe malul stâng;
- o ecluză de viteză și două scări de pești;
- baraje nedeversoare, care închid frontul de retenţie între uvrajele de beton din frontul de retenţie, cât şi barajul de pământ care face legătura cu malul înalt.
Proiectul vechi mai presupunea şi construirea a două poduri peste baraje. „Traversarea nodului hidrotehnic s-a prevăzut a fi realizată printr-un pod suprapus cu cale ferat ă dublă şi drum tehnologic la primul nivel şi autostradă cu două benzi pe sens şi trotuare la nivelul al doilea”, scrie în proiect.
Au fost propuse două amplasamente pentru viitorul complex hidroenergetic. Primul dintre ele, cel de la KM D 580 + 650, este cel la care au fost demarate lucrările demult, iar cel de-al doilea este la câţiva km în aval, la km 587 + 260
Care amplasament să fie ales?
„Amplasamentul de la KmD 580 + 650 a fost analizat în perioada 1970-1980 datorită următoarelor motive: cantități de lucrări minime; înscriere favorabilă în condițiile geologice date; condiții optime de scurgere hidraulică. Datorită lucrărilor deja executate în acest amplasament (închiderea brațului secundar al Dunării, incinta de execuție de pe malul românesc, drumul de acces la șantier, platforma organizării de șantier, socială și tehnologică, ample lucrări de excavații) și ținând seama de definitivarea cu partea bulgară a tuturor soluțiilor nodului hidrotehnic prin încheierea proiectului tehnic comun în 1978, acest amplasament va trebui reţinut în continuare în vederea discuţiilor dintre cele două părţi”, se arată în studiu.
„Reluarea discuțiilor pentru un nou amplasament ( la KmD 587+260) va necesita noi date (geologice şi topografice) și ținând seama de configurația modificată a nodului hidrotehnic, ample colaborări cu proiectanții bulgari aflați într-o situație nouă, de a avea întreaga incintă faza I racordată la malul bulgăresc al Dunării. Pe de altă parte, accesul muncitorilor, materialelor și utilajelor de pe malul românesc în incinta de execuție s-ar face peste un pod cu deschideri mari (similar podului Calafat – Vidin) care să permită navigația pe toată durata fazei I. Pentru amplasamentul de la KmD 580 + 650 acest pod de mari deschideri nu este necesar pe toată durata execuției, fiecare parte, română sau bulgară având acces direct, fără pod, la lucrările sale. Podul final peste nodul hidrotehnic are deschideri mici, deci un cost mult mai redus”, se mai arată în studiul ISPH furnizat de Hidroelectrica.
Câtă energie se produce
În primul amplasament, cel analizat în perioada comunistă, hidrocentrala de pe partea românească va avea 12 turbine, cu o putere instalată de 420 MW, care, la o cădere netă de 9,10 m şi un debit instalat de 5.510 metri cubi pe secundă vor avea o producţie medie anuală de 2,21 GWh de electricitate. Investiţia totală a părţii române ar fi de 2,57 miliarde de euro (date de acum patru ani), dintre care cea energetică 1,53 miliarde (832 de milioane nodul hidrotehnic şi 698 de milioane lacul de acumulare).
Al doilea amplasament este mai ieftin de realizat dar hidrocentrala pusă aici ar produce mai puţin. Cele 12 turbine cu o putere instalată de 420 MW vor avea o producţie medie anuală de 1.94 GWh, la o cădere de 8,20 metri şi un debit instalat de 4.965 metri cubi pe secundă. Costul total pentru partea română ar fi însă de doar 2,09 miliarde de euro, din care investiţia energetică aproximativ 1,25 miliarde, din care 745 de milioane nodul hidrotehnic şi 494 de milioane lacul de acumulare.
Indiferent de amplasamentul ales, durata propusă pentru realizarea complexului hidrotehnic este de opt ani.
