Șeful SOCAR România a anunțat pe o rețea de socializare că va părăsi compania după 16 ani în care a condus operațiunile azerilor pe plan local. Hamza Karimov a fost singurul CEO al companiei de la înființare.
Iată anunțul lui Hamza Karimov:
„Aș dori să vă informez că începând din ianuarie 2024 am decis să mă retrag din funcția de CEO al SOCAR Petroleum SA, după 16 ani de activitate. În anul 2007 am înfiintat compania în România și am adus-o la nivelul de investiție de peste 70 de milioane de euro, 74 de benzinării, o familie mare de 750 de oameni și o cifră de afaceri de peste 500 milioane de euro, am plătit impozite la bugetul statului român de peste 200 de milioane de euro și sunt mândru de aceste lucruri. Mulțumesc din suflet echipei mele din România și conducerii grupului SOCAR, care m-au susținut.
Simt nevoia de a urma drumul meu profesional în zona de privat și alături de familia mea. Voi rămâne în România, a doua mea țară, o țară frumoasă și dragă mie și familiei mele”, a scris acesta pe o rețea de socializare.
SOCAR Petroleum este subsidiara din România a companiei petroliere naționale din Azerbaidjan care are la noi în țară lanțul de benzinării SOCAR. Compania are o rețea de 74 stații în Romania și operează patru depozite la Teiuș, Onești, Constanța și Ploiești.
SOCAR este partenerul ROMGAZ în ceea ce privește importul de gaze de un miliard de mc pe an, la care apelăm în caz de nevoie.